ganduri de craciun

Parca, ratacit printre melancolicele-mi ganduri, privesc beculetele aninate in bradul impodobit pentru craciun…  sunt multe… foarte multe… toate albe, un alb imaculat, curat, stralucitor.  Lumina lor, tremura revarsandu-se in torente. Imaginea, este cumva rupta dintr-un basm, desi, ramane reala…  nespus de reala si asta ma fascineaza…

La vecini, electronic, incepe un colind. Muzica lui strabate parca de dincolo de timp, aducand speranta amestecata cu neincredere.

Ador ambianta sarbatoreasca din perioada aceasta.  Ador muzica prezenta in toate difuzoarele posibile, pe  buzele fiecaruia ce o fredoneaza… unii cu gandul la istoria trecuta, viitoare… altii bucurosi de bucatele traditionale… altii nerabdatori pentru zilele libere de la servici… fiecare cu motivatia proprie… la mine parca adunandu-se toate, din preaplinul lor…

Peste tot, o agitatie calma, a pus stapanire peste norodul de pretutindeni. Ma intreb pentru ce??? Si-mi raspunde, propriul meu eccou… “zilele din ajunul craciunului…”

Ma trezesc din visare… Isus  s-a nascut acum aproape 2000 de ani… dar nu… nimeni nu stie data, ziua, nasterii Lui, ea, pierzandu-se intre alte zile, cufundate in amintiri incetosate… asa ca… in mod conventional s-a ales ziua de douazeci si cinci decembrie pentru sarbatoare. O fi bine? O fi rau? Poate ca este bine… eu as serba nasterea lui Isus, zilnic… sau… o fi rau,  nespus de rau, pentru ca transformam serbarea nasterii lui Isus, in craciun… iar intre cele doua, ramanand prapastia difrentei de semnificatie si atitudine.

Nastrea  lui Isus… a fost si este, ramane, cea mai frumoasa binecuvantare daruita omenirii… Ea a fost vestita prin muzica ingereasca… saracii lumii, impreuna cu bogatii ei, oamenii simpli si cei mai intelepti, au vizitat noul nascut, aducandu-i inchinare si daruri.

Craciun, insemna un obicei, a carui origine devina din ce in ce mai confuza, cand oamenii risipesc si petrec, uitand total esentialul si anume, chiar nastera pruncului Isus.

General vorbind, am transformat cea mai frumoasa dintre sarbatori,  intr-o ocazie negustoreasca de consumatorism grosolan, parca tocmai in pofida simplitatii nastrii copilului Isus. Ne imbuibam cu mancaruri si bautura, uneori pana la sitatii fatale, dramatice, cand medicii sunt depasiti de realitate, cand preotii nu mai pot face altceva, decat o slujba inghetata de inmormantare… si aceasta, pentru ca am mutat accentul, de la esentialul care ramane vesnic neschimbat, si anume, nastrea unui Mantuitor, la un obicei schimbator, care ne departeaza din ce in ce mai mult de esenta adevarurilor.

Este deja tarziu in noapte… automat, s-au stins beculetele din bradul impodobit de craciun…  Ele se vor aprinde iarasi maine seara… si tot asa, inca o vreme… apoi…  ma tem ca voi uita de ele, pentru un timp…

Acum insa… imi doresc pentru mine, sa serbez nasterea lui Isus… sa ma bucur de prezenta Lui in viata mea… iar pentru tine… doresc, sa meditezi putin si apoi, sa serbezi impreuna cu mine…