Pitcairn… insula dezastrelor… (II)

Ca sa înăbuşe orice posibilă, viitoare, dorinţa de reîntoarcere in lumea civilizata, Christian si ceilalţi au hotărât sa scufunde corabia. După ce au luat tot ce era de folos de pe ea, au aprins focul. De pe nisipul plajei, priveau ca pe un joc satanic, limbile focului dansând si in final, nava pierzându-se in apele înfiorate. Orice legătură cu lumea, era acum, de domeniul amintirilor.

Toate erau bune pe insula. Insularii in frunte cu Christian au început să-şi amenajeze locul, patria lor actuala. Au împărţit pământul cultivabil in loturi si le-au atribuit albilor. Desi Christian a insistat sa ofere pământ si tahitienilor, considerându-i egali cu ei, opoziţia majorităţii, l-a făcut sa tacă, desi, ştia ca aceasta va costa scump pe fiecare insular.

Tahitienii, desi aşteptaseră sa duca o altfel de viaţă, considerând pe albi, drept prietenii lor, erau totuşi mulţumit. Pomii rodeau destul si in laguna erau suficienţi pesti, ca sa le slujească drept hrana, aşa ca ei, îşi îndeplineau conştiincioşi datoriile.

Scotocind prin cufărul lui, Christian a descoperit Biblia, cartea pe care cu ani in urma, mama lui i-o pusese intre lucruri. Simţind ca nu poate oferi un dar mai preţios fiului sau, pe care îl vedea, aşa cum privea pe înaintaşi din istoria neamului ei regal. Dintr-un indemn lăuntric, din dorinţa de purificare a sufletului, de multe ori, Christian, se retrăgea într-o peşteră si petrecea ore in singurătate, studiind si parca prin asta, pastra o legătură puternica, invizibila cu mama lui. Curând, la orele de singurătate, cum le numea, i s-a alăturat si Alxander Smith, cel mai apropiat al lui, pe care l-a iniţiat in studiul cuvântului scris, insuflându-i dorinţa de dreptate, adevăr si cunoaştere. Acesta, având parca revelaţia unui sens nou al vieţii, a ales să-şi schimbe numele, alegând pentru el John Adams, amintind prin acesta, de Adam, primul om pe pământ.

Orice minune insa, tine trei zile. Aşa era o vorba, care circula in lumea comunista, pe vremea când trăiam in România si care se pare, într-o măsură considerabila a fost valabila si pe insula aceasta.

Familiile se dezvoltau frumos, se năşteau copii si toată lumea era fericita. Un alb insa, era nemulţumit de sotia lui, mai firava la trup, nu putea munci la fel ca si celelalte. De aici durerea ei si strădania sa caute oua, ca să-şi mulţumească soţul. Pentru acesta, a mers chiar si in locuri periculoase, unde, o clipa de neatenţie si… a alunecat zdrobindu-se de stâncile din prăpastie. Albul, a luat atunci cu forţa, sotia unui tahitian. De aici pana la dezastru, nu a mai fost decât o chestiune de timp. Si timpul a sosit foarte curând. Într-o perioada destul de scurta, s-au măcelărit intre ei, dând frâu liber simţămintelor de ura, într-o maniera întristător de fioroasa, sub privirile uimite ale soţiilor si copiilor, care au rămas marcaţi pentru eternitate. Chrstian, a fost împuşcat in timp ce îşi lucra singur ogorul, fara a avea posibilitatea să-şi vadă ucigaşul, fara a putea să-i rostească un cuvânt cel putin, pur si simplu, un foc de arma si gata…

După zece ani de la debarcarea de pe Bounty, Alxander Smith, alias John Adams si Edward Young, erau singurii supravieţuitori dintre răsculaţii de demult.