festival romanesc, la New York

Undeva,  pe o straduta pierduta, din sudul Manhattan-ului, am gasit in sfarsit un loc de parcare. Cladirile pareau ca se pravalesc peste tracatori… asa de inalte sunt, contrastand izbitor cu ingustimea si traseul strazilor. M-am indrepat spre vest, strabatand locurile cele mai bine pazite din New York (poate voi scrie o data pe tema asta) pentru ca aici este cladirea unde, finantele lumii sunt manipulate prin bursa, iar in preajama ei, bancile cu prestigiu ale lumii.

Am ajuns astfel, in strada Broadway… locul unde  se  desfasoara anual, festivalul romanesc.  Prima data cand particip prin prezenta la asa ceva, am ramas surprins cand strada unde am ajuns, era ocupata cu fel de fel de tonete, unele mai mexicane decat altele,  care te imbiau sa cumperi nimicuri scumpe si de calitate indoielnica, sa bei, sau sa mananci dupa specificul celui care era in spatele tejghelei. Strecurandu-ma insa prin multimea pestrita, tot spre sud, am zarit ceva romanesc, si anume, intr-o imptovizatie specifica, cineva dormita, iar pe masa erau mai multe ziare de limba romana.

Imediat langa, fundatia Dorul, isi avea un stand mai frumos, unde o doamna foarte amabila, oferea niste informatii unei persoane interesate de Romania.

aici erau si niste manechine imbracate in strai romanesc, unde trecatorii puteau sa faca fotografii.

Bustul lui Eminescu, impunea respect oricaruia, citise candva, Luceafarul sau  Glossa…

Pe partea cealalta a strazii, era reprezantanta bisercii baptiste din Ridgewood.

Un loc important in peisaj, era ocupat de tarabele restaurantului Bucharest,  unde mititeii sfaraiau pe gratar, raspandind un miros imbietor, care probabil, a strambat pana si nasul doammei Liberty, plasata imendiat,  dincolo de apa.

Si daca, toate  acestea nu m-au convins ca sunt  in comunitate romaneasca, apoi randul care se formase pentru un mititel si o bere, mi-a amintit de vremurile ceausiste, cand statul la coada, era parte integranta a naturiii oricarui roman adevarat.

Prezenta era si reprezentanta unei alte biserici.

Dar, punctul culminant, era o scena improvizata, unde  se prezenta muzica si dans romaneasc,  erau si scaune pentru personalitati, pazite strasnic de niste civili, pe care orice securist roman ar fi fost invidios.

Doamna ambasador al Romaniei la ONU, a tinut un mic  dicurs,  m-a impresionat prin  poezia cu care a inceput, prin tinuta, elocventa si siguranta in vorbire.

A mai fost si ministrul mediului, care a dorit sa mentioneze ca Romania este binecuvantata cu cinci forme de relief, si cand a vrut sa le enumere a reusit sa-si aminteasca doar trei, poate era suparat ca,  asa cum a mentionat, nu stiu ce ansamblu folcloric nu primise viza si regreta ca nu poate sa incinga un dans unguresc… oare… uitase asa de repede, ca era o intalnire romaneasca si ca el reprezenta acolo Romania?

Aceasta a fost, o ultima privire de ansablu, apoi m-am indreptat agale, dar sigur, spre ingustele stradute, unde ma astepta masina. Am fost fericit sa constat ca, nici  un bloc nu prabusise. Strazile erau tot asa de impresionante, parca erau din alte lumi, din alte timpuri, dincolo de care, cotidianul a pus stapanire pe tot.

Asa a fost, festivalul romanesc, la New York…