Se schimba lumea neancetat, orice se schimba, caci trepidanta alergare terestra atinge totul, antrenand o miscare continua, neuniforma si cu cat mai stranie, cu atat mai interesanta si frumoasa. Se amesteca binele cu raul in proportii nedefinite, ciudate iar frumosul se masoara doar prin lipsa uratului, dealtfel prezent din ce in ce mai mult pretutindeni. In tot acest tumult, daca, pe negandinte, asa cum absolut mereu se intampla, dragostea iti bate-n fereastra, deschide-i grabit, pentru ca zeul cel mare te binecuvanta cu privirea lui blanda de bunavointa.
Prima zi intreaga, petrecuta in Bucuresti a fost din plin blagoslovita cu de toate. A ploua in nestire, iar eu in naivitatea mea asteptam efectul curatitor al apei curgande, in timp ce strada, tot mai mult se acoperea cu o mazga derutant de cleioasa, care se lipea obraznic de pantofi si nu de putine ori de pantaloni. Riscul de a fi stropit la orice intersectie de nepasatoarele masini care dispretuiau cu totala inversunare, deopotriva, baltile din care improscau mizeria si pietonii ciusditi sub umbrelele ude, in zadar atenti la culorile semaforului, prea putin convingatoare pentru a fi respectate.
Zilele urmatoare insa, m-au rasfatat cu atata senin si frumos de toamna, incat am uitat de ploaie si de tot ce a fost urat si m-am plimbat degajat, printre grabitii trecatori, cei mai multi parca apasati de nesiguranta zilelor.
La TV am fost surprins, desi nu ar fi trebuit sa fiu, de nonsalanta si nesimtirea cu care politicienii, loveau unul in celalat, prea atenti si hulpavi la ciolanul pe care si-l doresc atat de mult, in timp ce omul de rand, satul de minciunile lor, surprinde parca linistea de dinaintea furtunii
Prea putin prezent, zambetul, pe strazile Bucurestiului, el lasa loc la prea multa tristete si prea multe frunti incretite a ingrijorare. In piata, cumparatorii doresc preturi mici in timp ce negustorii, cauta cele mai mari profituri, inclestandu-se reciproc intr-un duel de priviri neputincioase
Despre cladiri vorbind, am remarcat inca de la intrarea in oras, in drumul de la aeroport, cele doua edificii de sticla de la poarta pavilionului expozitiei, care mi-au oferit un confort vizual incantator, doar ca mai apoi, in drumurile-mi prin Berceni si Pantelimon sa fiu cuprins de un fior, mut si rece, privind fatadele blocurilor care parca isi plang soarta murata in intemperiile vremurilor. Uneori, balcoanele sunt parca gata sa se prabuseasca in dezastru, tarand o data cu ele rufaria pestrita, umeda, dealtfel pusa la uscat doar ca se imbibe mai bine de praful starnit de masinile in goana lor pe strazile intortocheate si aglomerate ale orasului.
Se circula cu viteza inconstient de nebuna in Romania. Posesorii automobilelor noi si puternice ignora cu desavarsire prezenta langa ei, in rand cu ei, a masinilor mai neputincioase care fac lantul traficului sa nu fie mai puternic decat cea mai slaba za a lui, aflata poate in trabantul al carui esapament, cu greu facea fata fumului negricios si inecacios, sau poate, in dacia 1100, veche, parca uitat de Dumenzeu pe strazile unei capitale a anului 2009.
Fericirea insa, pe care cu toti ne-o dorim asa de intens, nu aparitne exteriorului, nu este oferitea nici de case impunatoare, nici de masini impresionante, ci ea este regasita in faramiturile de suflet, care se revarsa abundent din interior, inundand totul, uneori chiar printtr-un zambet sau suras dezinteresat. Am recunoscut din plin acesta fericire la parintii mei, in special la mama, incantata sa-si mai revada o data feciorul, plecat candva, demult, peste mari si tari.
Din Romania am adus, peste ocean, amintiri de o rara valoare, pe care le-am asezat atat de stabil in inima, gasindu-le o reflectare suava, poate intr-o carte intre filele careia, o flare sau o frunza, curpinde atat de intact simtamantul prezentei continuie. Am pastrat si voi pastra cu drag si respect, fiecare zambet primit, fiecare atingere, fiecare gest destinat ramanerii in nemuritoarea amintire, caci nimic nu poate fi mai frumos pe acest pamant, decat clipa in care, printr-o forma sau alta, sufletul se revarasa, inecand in tumultu-i orice incercare de cuvant al descrierii.
Reantoarcerea mi-a fost parca prea brusca, ca o trezire la realitate dupa un somn, in care desi treaz, doream sa mai raman, macar un pic. La sosire, New York-ul ma astepta grabit, cu caldura neobisnuita pentru vremea de tomana tarzie, iar apusul de soare parca ma dojenea de atata absenta. Timpul evenimentelor mi s-a reasezat, desi cu totul altfel, total diferit, pe obisnuita-i carare lasand loc din plin atat amintirilor, cat si visarilor viitoare.
Completat sub: bucuresti | 14 Comentarii »
