PREA CALD

Soarele , parca ar locui printre noi.
Este prea cald. Faptele
Bune sau rele,
S-au topit si ele…
Am rams goi
Si prea moi
Sa mai gandim frumos…
Am uitat de iubit ,
De cautat… de gasit.
Nu mai privim sus, catre zbor…
Ochii, ne-au ramas pironiti jos,
Topiti si fara vre-un dor.

Zadarnic incercam sa ne racorim,
Cu aer conditionat,
Cu ventilatoare sau evantaie…
Nu reusim ce ne dorim,
Sufletul parca ne e tradat
Si topit in a soarelui vapaie,

Ne aminitm ca putinul bine
Langa apa se capata…
Dar si acolo, fiecare val
Zadarnic se sparge de mal.
Speranta, abia ne revine,
Cand soarele, se retrage si scapata.
Sorbim cu nesat din culoarea
Si farmecul lui de apus
Ii iertam toata dogoarea…
Uite-l, inca putin mai e… si s-a dus…

Revin in noi, fel de fel de dorinti.
Iarasi ne bucuram ca traim..
Dorim, soarele sa ne fie „cu dinti”
Si sub raza lui, din nou sa iubim…
Decat azi, sa fim, mai fierbinti…

 

MOTIVATIE

Pentru sarutul dintai,
Pentru gandul ca poate ai vrut sa ramai,
Pentru speranta din inima mea,
Pentru ca uneori ai stiut sa fii rea,
Pentru ca si tu asa de mult ai sperat,
Pentru tot ce-a ramas nemotivat,
                            Iti multumesc.

MINUNATUL ZAMBET

 

Zambetul tau minunat,

L-am revazut aseara…

Era in dorul acela uitat

Si regasit intr-o doara

Cand, cautand printre cuvinte

De aducere-aminte

Zambetul tau  minunat,

Iarasi m-a fermecat…

Era ca si cum tu n-ai plecat,

Ci, doar pentru o clipa

In alta parte ai privit, apoi,

De dragoste facand risipa

Ai adus fericire pentru noi, doi.

 

Si… am ramas impreuna,

Nedespartiti, mana in mana…

Tu pe  visurile mele stapana,

Eu, rob al zambetului tau minunat…

Asa cum, candva, am sperat,

Sau, poate doar am visat.

CLIPA GREA…

Clipa grea a vietii mele,

N-a trecut pe langa mine…

As fi vrut sa o alung,

As fi vrut sa uit de rele

Si sa fiu mai langa tine…

Undeva sa ma ascund,

Ca sa nu mai stiu de ele.

 

Clipa grea a vietii mele

Am trait-o pe deplin…

Tu erai asa departe…

Mai era si un destin,

Ce parea ca ne desparte,

Fiecaruia in parte,

Oferindu-ne doar chin.

 

Clipa grea a vietii mele…

Cum sa fac sa nu mai plang,

Astzi pentru toate cele…?

Vino-n brate sa te strang

Si sa-mi dai cate-un sarut

Pentru fiecare clipa

Cand n-ai vrut sa-mi fii iubita…

 

Clipa grea a vietii mele

Parca nici n-a fost prea grea…

Am uitat deja, de ea…

CUM VA FI???

 

 

Armaghedon… va fi sau nu va fi…?

Ori astazi, maine, fiecare zi

Va trece tot cum si altele-au trecut

De cand au fost, de la-nceput?

Fi-va o zi finala pentru toti?

Sau maine si noi vom fi morti

Si amintirea ni s-o sterege,

Caci, totul moare, se-ntelege…

Si cerul,  este? Sau trecu de mult

Pierdut ’n al universului tumult

Si suntem singuri, niste rataciti

Cu simtamant de oameni fericiti?

Si Dumenzeu, troneaza undeva?

Iar ingerii, mai vin vre-odata pe la noi?

Sau noi, cu ale noastre, in noroi,

Iar sfinti-n alte lumi, altundeva…?

Sunt doua lumni? Mai multe vieti?

Sau una singura, iar noi drumeti,

Calatorim cu pasul sovaielnic

Spre un destin ce n-este  indoielnic…??

 

Iata ’ntrebari pe care ti le scriu doar tie…

Nu vreau raspuns in poezie,

Ci, doar vreo doua trei cuvinte

Cu care sa-mi aduci aminte,

Ca din ce-a fost

Si ce va fi de-acum ’nainte,

Nimic nu a avut si n-are rost,

C-al nostru este  doar prezentul…

Si… nu-mi doresc sa fiu absentul

De la imparatia cerului,

Ca vreau sa vad si eu marirea lui

Si sa traiesc fara sa gust din moarte,

Cu tine, Dumnezeu si stele toate…

AL TAU

 

 

 

Murmurul tau…

Ca un susur de apa,

Doreste s-aduca speranta,

Doreste sa-nvete sa taca,

Cu un zambet sa faca

Toate vorbele lumii

                    Intelese

 

Privirea ta…

Ca un foc ce vegheaza,

Ca o ruga implinita,

E privirea dorita

E privirea iubita

A carei ispita, nicicand

                      Nu-nceteaza.

 

Sufletul tau…

Plin de speranta

Te-mbie la viata spre viata,

Spre culmi de iubire te-nalta,

Ca pe-un copil te rasfata,

Caci sufletul tau este plin

                     De alin.

 

Inima ta…

Ca un vis de copil,

Ca un ram de april,

Tot mai sus

Si mai sus, ar cata

Bucuria de-a sti

                      Si de-a vrea.

 

Aceasta esti tu…

Tinerete eterna,

Pentru noi trecatoare

Ca valul de apa de mare,

Dar plina de doruri,

De farmec si  zboruri

                     Spre-o viata paterna.

EU…

 

 

Sufletu-mi… fantana de dor,

Atat de bogata-n izvor,

Ca peste noi, amandoi,

Se revarsa si curge-n suvoi…

 

Inima-mi… un tic-tac,

Uneori asa de-ncurcat

Ca tu nu-l intelegi, nimeni nu stie

Ce… sau cum ar dori el sa fie…

 

Privirea-mi… e plansa

Si deseori e cuprinsa,

De-o tristete amara,

Ce a uitat sa mai doara…

 

Pasul… si el ratacitor,

Ma poarta din dor, catre dor,

Pentru ca mai apoi

Sa neapropie pe-mandoi…

 

Buzele-mi… doresc o atingere…

Bratzele… doar o strangere…

Fruntea… spre tine plecare…

Gandu-mi… dragoste si-alinare….

 

Traire-mi… o daruire…

Daruirea… o risipire…

Numai visarea-mi ramane mereu,

Visul ca…  acesta sunt eu…

 

Oare… cine-ar putea sa-nteleaga…????

Sau… cine-ar dori sa aleaga

Stingerea cuprinsa-n aceste cuvinte

Si arderea lor in aduceri-aminte…???

UITAREA AMINTIRILOR

 

Azi,

Este zi de amintire si uitare

Caci, astazi

Vreau sa-mi amintesc de…  „ce a fost”

Si vreau sa uit ce n-are rost

Sa-mi amintesc si alta  data,

Asa,

Ca-n ziua asta trista si patata

Cu toate clipele ei triste

Bolnavicios de pesmiste

 

Azi,

Vreau sa uit un inceput de nebunie

Sau de sarut, sau, cine sa mai stie

Cum sa numeasca ce a fost atunci…

„Doua priviri si patru buze dulci”

 

 Atat a fost…

Si vreau sa uit si-aceasta,

Caci nu vad astazi nici un rost

Sa mai pastrez ceva ce nu mai este,

Ceva ce-a fost prea scurt,

Ca o poveste,

In care, totu-a fost…

Si nu mai este.

 

 

MOARTEA MAGNOLIEI

Magnolia si-a scuturat

Delicatele, frumosele, flori…

Iar noi, le-am calcat

Ratacind tristi, nepasatori…

 

Astazi, soarele a fost ascuns de un nor

Si… desi, norul era trecator,

El, i-a intarziat razele sa rasara,

Fara sa banuiasca macar,

Intarzierea cat de mult o sa doara

Si ca… frumoasa magnolie,

Lipsa soarelui o va plange

Si lacrimile-i vor curge,

O data cu frumoasele-i flori…

Asa cum de  atatea ori

Si lacrimile mele au curs…

Fara sa banuiesti macar,

Ele, mereu s-au ascuns

In florile, tie, oferite in dar…

 

Azi… magnolia si-a scuturat,

Delicatele, frumoasele flori…

Iar noi… ca de atatea ori

Nepsatori… peste ele-am calcat…

           Vineri, imediat dupa ora pranzului, am lasat toata treaba de la servici balta si toti colegii am pornit spre expozitia de masini… seful platise deja  biletele si ne astepta la intrare…             Aceasta este una din expozitiile care le urmaresc cu placere… pentru ca imi plac masinile… si pentru ca ele constituie un indice destul de exact in ce priveste dezvoltarea umana… la fel ca si constructiile in dezvoltarea financiara a unei natiuni.               In fine… anuala expozitie nu a excelat fata de ocaziile anterioare… cam aceleasi masini… putin mai rotunde sau mai  puternice…  putin sprint in ce priveste masinile hibrid…  cu motor electric si cu motor clasic… in rest… nimic… Si de ce sa nu recunoastem ca… de cand a fost inventat motorul cu aprindere nu au mai  fost schimbari esentiale in domeniu. Imi amintesc…  acum vreo 10 ani in urma… Honda prezenta atunci un autoturism cu o forma superaerodinamica acoperita cu placi care  transforma energia solara in energie mecanica… si imi ziceam atunci… iata ce ne rezerva viitorul… dar…  eroare…  ideia nu a mai aparut de atunci…            De data aceasta fiind  in compania  a mai multor cunoscuti… nu m-a framantat prea mult  atentzia de a  descoperi noutatile auto… pentru ca mi le  punctau ei… asa ca mi-am luat mai mult  timp sa privesc oamnii care venisera ca si mine… oameni de  toate conditiile, de toate varstele, de toate natiile… unii  tristi… (ma intrebam de ce or mai fi venit acolo daca erau  tristi… ) alti veseli… altii   dormici sa incerce scaunele tuturor masinilor… altzi sa  faca poze in si cu masini… unii nepasatori.. alti  distrati… unii care  tratau totul ca pe „nu este al meu asa ca nu ma interesaza pot sa il disturg nu-mi pasa ca mocheta e curata eu tot arunc guma de mestecat pe jos”.. prea putzin am vazut persoane specific interesate care sa solicite informatii… si ma gandeam… e  pierdere de  timp??  E relaxare? Sau  amandoua??? Sau niciuna.. ci  altceva???            Cert este faptul ca… evolutia stiintifica este frumoasa… superba chiar… dar…  din nefericire ne ofera dureri de cap prin excluderea noastra de la anume exercitzii necesare…. cum ar fi mersul pe jos… ganidrea matematica simpla… si mai ne si distruge mediul ambiant… ne  indeparteaza de Dumnezeu… si atunci… la ce bun??? Si ca un facut in tumultul ala mi-am amintit de Ciran cand spunea ca… fiecare pas al nostru spre evolutie este un pas spre indepartarea de Dumnezeu… ( si el era ateu convins)          Am plecat de la expozitie nu mai plin sufleteste decat  ajunsesem acolo… ci mai degraba, un pic ingandura… Solomon spunea… totul este desertaciune si goana dupa vant…             Ce bine ar fi sa stim a ne numata bine zilele… a gasi intzelepciunea care sa ne  invete ce  trebuie… ce este benefic… si sa promovam doar ce este inaltator pentru viata… ce bine ar fi…