Concediu, in Romania

Romanie… tara mea de bastina, cu care ma mandresc ori de cate ori am ocazia… si ocazia nu se lasa prea mult asteptata…

Ti-am calcat iarasi caldaramul oraselor, ti-am simtit iarasi praful campului atat de bine cunsocut si conturat in periada asta secetoasa de august. Am pasit tantos, cu pietul in fata, pentru ca ma simteam falnic, intarziat dintr-o lume care mi se pare apusa deja, iar cea de astazi mi-este stinghera cumva.

Am regasit strada parca putin mai politicoasa, in special strecurandu-ma printre masini ale caror soferi au devenit mai rabdatori. Cel putin asa am perceput eu, acum. Politia… Cand vad cate un video, in care vre un sofer incalcand regulile de circulatia in loc sa fie politicos cu politia, are atitudine care merita arestare, consider ca nici nu ar trebui publicat asa video si imi doresc ca acel sofer sa aibe ocazia sa cunoasca politia americana. Asteptam sa iasa o masina din parcare si sa parchez in acel loc, deci asteptam in dublu cum se zice, cand, apre o masina de politie. Avea loc mult prea suficient sa treaca, pe langa masina mea, ar fi trecut si un camion desi in centrul Bucurestiului camioanele au interzis. Si politaiul din masina, a pus sirena semn ca sa plec, am deschis geammul sa ii spun ca vreau sa parchez, cand am auzit o voce artagoasa in difuzor: “hai domne dai drumul”. Am ales sa plec si am plecat cu gandul la videoclipurile de care ziceam si parca soferii aia nu mai erau asa de rai.

Restaurantele pline mereu. Asta este semn de belsug, zic eu. Prin sate insa oameni nu au dinti in gura, semn ca belsugul este iluzoriu.

Si mai marcanta este diferenta dintre oameni. Unii au, iar altii duc dorul. Stiu ca asta este valabil peste tot. dar balanta dintre unii si altii, este strigatoare la cer in tara mea natala.

Am sesizat interes mai mare pentru o dieta sanatoasa. Evindet asta este valabil pentru cei ce au.

Am mancat multa branza proaspata, de vaci, cumparata de la un cunoscut, extraordinar de buna. Am avut bucuria sa manac rosii cu un gust fin si rar intlanit pe aici. Branza si rosii, un adevarat deliciu. Am mancat strguri direct din vita, super parfumati, mere rupte din pom, prune…

Satul romanesc este mult prea imbatranit. Imi plac ulitele, devenite acum strazi, desi nostalgia ma copleseste. Am sesizat multe case parasite, curti napadite de uitare si tristete. La birtul de la sosea, oamenii beau la orce ora din zi. Nu stiu de ce, dar prezenta lor la amiaza acolo imi spune ca ceva nu este in regula. Pe campuri, cate un tractor ici colo, cate un utilaj de cules flarea soarelui, pe alocuri se discuia pamntul arat, oricum, putin oameni pe ogor.

Brasov, oras drag inca din vremurile cand locuiam in Romania. Mult mai elgant decat capitala tarii. O cultura aparte care contrasteaza cu adunatura, cu gloata bucuresteana.

Giurgiu, orasul adolescentei mele, mi s-a parut mai tacut. Precupetele in piata, triste. Marfa pe tarabe ok. Turnul, tot semet pastrand semenle trecerii vremilor, cu ceasul tot indicand o ora eronata. Parcul Alei, pustiu. Statuia lui Eminescu mi s-a parut mai intunecata. Portul ceva mai cu viata. Restarantul pe apa aproape gol. Strandul aglomertat. Cartierul cu vile tiganeste tacut si el. Tevile aeriene care candva transportau abur pentru incalzirea blocurilor, sinistre, invechite si cred ca nu sunt functionale. Gara orasului parca fara sens. Strada garii pavata si destinata doar pietonilor, devenise parcare pentru doua masini. Politia? Lipsa totala.

Doua saptamani au trecut nestiut de repede. Si asta se datoreaza si timpului petrecut cu mama, o femeie la 92 de ani, care citeste acum mai mult decat mine si are o minte cu adevarat sclipitoare, un suflet extrem de sensibil si o inteligenta in a suprinde subantelesurile spuselor cum rar am intlanit. Ea este femeia care nu poate fi mintita si nu poate fi pacalita din vorbe si spuna asta, nu ca ar fi incercat acum cineva asa ceva.

Oricum, acum, iarasi acasa, adica la new york, cu amintiri, cu dorinti, cu gandul ca, ar trebui sa caut bilet de calatorie pentru urmatorul concediu, cand, sper ca Romania mea sa fie si mai frumoasa si mai imbelsugata.

Reclame

Despre ovi

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Concediu, in Romania

  1. ecoarta zice:

    De când te ştiu, un optimist total! Speri, speri! Eu sunt nou- venită în US, iar în țară am stat patru luni. Am văzut de toate: de la sărăcia lucie la o „bunăstare” iluzorie. Să fiu clară: casă cu etaj, dar cumpărături pe „caiet”! Fețe împietrite, ochi trişti, zâmbete strâmbe răsărite din guri ca nişte hăuri…Rar am întâlnit oameni veseli, acea veselie izvorâtă din inimă…Am umblat şi eu puțin, dar…nu, nu! Pământuri nelucrate, gospodării neîngrijite, parcă mai multe ca în alți ani! Şi închei cu o întrebare: de ce „noi” nu putem, iar „ei” pot!?

    • ovi zice:

      de ce?? de ce…
      este prea mare increngatura de motive…
      patru luni in ro… asta zic si eu vacanta… chiar sunt gelos… desi… daca as avea vacanta mai multa… tot doua saptamani as sta in romania…
      si… chiar nu am exagerat in ce am scris… este doar ce si cum am perceput…

      • ecoarta zice:

        Am stat de nevoie! Am avut de pus la punct trei probleme mari şi late. Din păcate sau din fericire, mai am o casă pe care nu pot să o vând. Am câteva mii de cărți, icoanele şi tablourile soțului, pe care nu am unde să le duc. Apoi mama! A fost un pic mai complicat cu toate. Deşi patru luni par multe, abia mi-a ajuns timpul.
        Nici eu nu voi mai sta aşa multă vreme. Eu intenționez să merg doar peste doi ani.

        • ovi zice:

          inteleg…
          sper ca toate se vorrezolva cu foarte bine…
          mii de carti… sunt impresionant… eu daca am spre 200… ce sarac sunt…
          poti sa deschizi o biblioteca… imi ofer aportul…
          care este cea mai draga dintre toate cartile?? sau mai bine.. primele 3…
          mi-am promis mie insumi ca… atata vreme cat inca mai este mama… voi merge in fiecare an…
          deci… voi cauta bilet de avion cat de curand…
          seara minunata iti doresc…

          • ecoarta zice:

            Da, câteva mii de cărții, din care colecția clasicilor noştri, literatura universală, literatura pentru copii, colecția de artă, cărțile mele de specialitate, albumele de artă etc…Nu am o carte anume dragă, am muuuulte foarte dragi…pentru ele țin o casă şi plătesc un administrator. Ție sigur nu ți se pare o idioțenie, dar mi s-a spus vara asta că locul cărților este…coşul de gunoi! Dureros! E o idee bună să-ți iei biletul din timp, altfel plăteşti un drum cât ai plăti pentru două! (Eu aşa am plătit🤔)
            Noapte bună!

            • ovi zice:

              „cartile mele de specialitae” adica?
              nu…cartile nu se pune nicodata la gunoi…
              imi place sa citesc pe carte… nu pe computer…
              deh… sunt de moda veche…
              seara frumoasa…

              • ecoarta zice:

                Da, simplu, cărțile profesiei mele! Nu cred că tu nu ai cărți despre/ pentru meseria ta!?? Şi ai dreptate: citit înseamnă carte- carte cu pagini de hârtie, pe care să le întorci, să simți mirosul cărții…
                …pe lângă cele menționate, mai am multe cărți de istorie, geografie, biologie, colecția aproape completă de „magazin istoric”, „ştiință şi tehnică” şi multe altele…
                Zi superbă!

                • ovi zice:

                  hmm
                  care este profesia ta de fapt???
                  sincer… despre profesia mea… prea putine carti la mine… extrem de putine…
                  cred ca le numar pe degetele de la mana…
                  deh… sunt constructor…
                  zi frumoasa iti doresc…

                • ecoarta zice:

                  Am terminat filologia, dar pasiunea pentru arta mi-a scos in cale un pictor care mi-a devenit sot. La indemnul lui am inceput si artele, doar ca atunci nu aveau decat sectia de pictura, sculptura si grafica. Dupa un an si jumatate am abandonat. Pictura nu ma mai atragea ca altadata. Poate si pentru ca sotul meu era foarte bun, mai ales in portretistica. Apoi m-am apucat de „psihologia speciala”, specializare pe „tratarea dificultatilor de invatare”. Am avut rezultate remarcabile, mai ales ca am combinat arta cu terapia. Da, am un numar impresionant de carti de specialitate. Si ca sa stii aproape tot despre mine, dragul meu sot a ales sa ma „paraseasca” pentru totdeauna.
                  Doar bine sa ai!

                • ovi zice:

                  impresionant ce ai facut tu…
                  tratarea dificultatilor de invatare… suna foarte interesant…
                  pare rau pentru parasire… mai ales cand este rezultat de alegere…
                  viata insa… mi se pare ca in mod normal este anapoda… si doar din cand in cand este frumoasa…
                  am ales sa ma bucur de frumuseti oricat de rare sau dese ar fi… si sa trec pe langa toata asa zisa normalitate…
                  seara minunata iti doresc…

                • ecoarta zice:

                  O rectificare: psihopedagogie speciala. M-am grabit, rusine mie!
                  Da, a fost cea mai frumoasa perioada din activitatea mea de profesor: sa scot din bezna suflețele nevinovate, care ar fi ramas, poate pe veci, in intunericul nestiintei de carte. Este/ a fost o munca titanica. Fiecare copil avea un P.I.P. (program de interventie personalizat)uneori pe ore!! Lucram cu cate 6 copii pe serie. O, Doamne, as putea vorbi despre asta…mult si bine. Doar atat, sa nu te plictisesc, dintre cele mai comune dificultati de invatare: dislexia, disgrafia, dislalia. Sunt muuulte, la care se adauga, de cele mai multe ori, si tulburari comportamentale si/ sau emotionale.
                  Sa-ti fie ziua minunata!
                  Iti multumesc ca iti pasa!

                • ovi zice:

                  da…
                  este fain sa modelezi viata cuiva… este inaltator…
                  asa sa faci mereu…
                  seara minunata iti doresc..

                • ecoarta zice:

                  Acum nu mai fac asta. Încerc să-mi rânduiesc propria viaţă cât mai bine. Uneori am impresia că mi-a fost mai ușor să influențez viețile altora….
                  Acum încerc să văd partea bună şi frumoasă a lucrurilor, să mă bucur de fiecare mărunțiș, de fiecare banalitate pentru unii, esențială pentru mine…dar anotimpurile vor purta mereu pecețile trecutului…nu mă uit înapoi și nu am regrete; am iertat și nu mă supăr pe nimeni, pentru că s-ar putea să nu mai am ocazia să iert…uneori viața poate fi neiertătoare…
                  Să fii mereu fericit!

                • ovi zice:

                  sa mai zica cineva ca… intelepciunea nu vine o data cu trecerea anilor… si depasirea fiecarei experinte…
                  bravos…
                  tot asa sa fie mereu… cu optimism si voie buna din evenimentele cele mici… si de ce nu… si cela mari…
                  seara minunata iti doresc…

                • ecoarta zice:

                  Personal, mai am mult până să devin înțeleaptă, asta dacă voi fi vreodată! Încerc să mă bucur de orice mărunțiș care-mi face plăcere mie. Ieri m-am bucurat mult pentru că mi-am cumpărat foi de desen și guașă pentru un proiect nou!
                  Zi plină de liniște!

                • ovi zice:

                  hmmm
                  nici nu stiu ce este guasa…
                  de fapt nu am nici un pic de talent la desen… artistic zic… ca la tehnic ma pricep…
                  intelepciunea este in fiecare om… depinde cat de mult ii dam voie sa isi faca simtita prezenta…

                • ecoarta zice:

                  Bună seara! Da’ nici nu-i de mirare că nu știi. Nu văd la ce ți-ar fi folosit!? Însă trebuie să te lămuresc! Sunt două tipuri de vopsele, care se dizolvă în ulei și apă. Cele care se dizolvă în apă sunt: acrilicele, acuarelele, tempera și guașa. Aaa, pot continua, dar nu are rost!
                  Să ai o seară de vis!

                • ovi zice:

                  multumesc mult…
                  mereu ma uimeste cantitatea de cunostinte pe care imi doresc sa o acumulez…

                • ecoarta zice:

                  Niciodată nu vom putea știi tot ce am vrea! Cu cât știi mai multe, cu atât îți dai seama cât de puțin știi de fapt!
                  Seară minunată să fie la tine!

                • ovi zice:

                  asta este frumuseta vietii… sa stii si sa iti doresti sa stii si mai mult…
                  mercic dulcic…
                  seara frumoasa…

  2. Rodica zice:

    Multumesc pentru povestea tarii noastre spusa atat de frumos si atat de real,citind ma revedeam prin locurile calcate de tine,imi este dor,dor tare,dar in acelas timp ma doare de tot ce se intampla in tara mea….multa sanatate mamei tale,data viitoare poate ma iei si pe mine… in tara noastra.

  3. O descriere impresionantă a locurilor copilăriei și adolescenței de cel care le-a părăsit vremelnic, indiferent cum acestea arată acum, Reîntoarceri cât mai dese la ele!

    • ovi zice:

      mercic dulcic…
      imi place sa revad locuri… si mai ales cele ale adolescentei…
      o data pe an… este de ajuns???
      mi-as dori o vancata mai lunga… sau… doua pe an… dar… asta e… o data si scurt…
      seara minunata iti doresc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s