Când dorul tău e floare în fereastră,
Îmi rătăcesc o lacrimă prin gânduri,
Mă pierd ca vânturile-n zarea-albastră,
Iar între noi răsar atâtea ziduri.
Ți-am rupt o ramură de amintire,
Din șoapta unui dor legat cu vise,
Pe aripa luminii, o iubire
Zbura spre ochii triști care-o privise.
Prin lanurile depărtării mele,
Tu m-ai găsit citind scrisori uitate,
Aveam în mâna dreaptă două stele
Și-un univers, cu-a ta imensitate.
Daniel Luca
Oovi's Weblog 
Delicate şi minunate versurile!
frumos ai spus…
asa este…
Legat de dor, cica:
„Dorul e cea mai frumoasă rugăciune pentru om, către Dumnezeu. Persoana plecată departe va simți această rugăciune și dorul va fi punte a celor mai prețioase trăiri.”
minunat…
dorul… are aceiasi radicand ca si durerea…
si cred ca au ceva impreuna… altfel… nu ar fi asa de frumos…