aniversare

 

Astazi, este zi de amintire, cand sarbatoresc, exact 29 de ani de la plecarea-mi din tara.

Nu am scris pana acum niciodata pe tema asta. Si nici acum nu voi scrie prea mult. Uneori, am mai povestit si asta chiar destul de rar, doar celor celor dragi cum a fost acum 29 de ani..

Amintirile imi sunt extrem de vii si-mi simt fruntea arzand ca si atunci, de emotia plecarii si mai ales de teama ca nu ma voi intoarce prea curand, sau poate nu ma voi mai intoarce niciodata, ca nu imi voi mai reverea parintii, ca nu ii voi mai revedea pe cei dragi.

Stiam toate acestea dinainte. Si totusi am ales sa plec.

Nu am fost chiar un aventurier si nici nu sunt. Nu m-a impins la plecare, dorul de necunoscut ci dimpotriva imi era teama de el, de necunsocutul pe care am ales voit sa il infrunt, chiar cu riscul de a ma invinge el pe mine. Si recunosc, de multe ori a si reusit asta.

Experinta plecarii o percep ca pe o minune, pentru ca nu-mi pot explica nicicum altfel, rapiditatea neprogramata cu care toate evenimetele s-au succedat in asa fel ca, in mai putin de 24 de ore de cand am mers doar sa ma interesez despre pasaportul meu, sa fiu deja in avion cu destinatia New York.

De ce am plecat? Sigur ca asta este intrebarea cea mai persistenta. Hotararea-mi plecarii a fost decisa de un amalgam de situatii. Nu pot sa spun doar un motiv si de aceia tac, fara sa fac o enumerare. As zice insa ca, situatiea politico-economica din vremea aia si-a pus din plin amprenta pe tot ce eram. Nici nu se putea altfel, pentru ca traiam din plin zbatandu-ma neputincios cu multe cele. Nu voi face o anliza a vietii in regimul comunist. Nu are rost si nici nu sunt nostalgic dupa vremea aceea, desi recunosc multe domenii cand era mult mai bine atunci, in special in invatamant.

Daca regret ca am plecat? Nicidecum.

Daca as mai pleca si acum? Nu stiu. Imi este de ajuns ca am plecat atunci.

Oricum, in trebaluirile-mi pe aici, fara sa le omit pe cele de acolo, recunsoc din plin ca eterniatea a aranjat realitatea, de multe ori prea evident, in favoarea mea, si pentru asta sunt mereu, mereu multumitor.

Pasesc mai departe cu speranta ca divinitatea sa-mi fie aproape mereu pe mai departe, si poate cu o alta ocazie, voi fimai vorbaret. Acum, pentru urmatoarele momente, traiesc amintirea si si doresc viitorul.

Noapte buna.

 

 

 

Publicitate