calatorind

Sigur, am fost incantat sa revad Bucurestiul si sa ma bucur de fiecare crestere a lui, de linistea strazilor pustii chiar incepand de pe la ora 9 seara, cand pe Calea Victoriei numarai pe degetele doar de la o mana plimbaretii.

Cel mai mult insa, m-a bucurat cantecul greierilor de la fereastra, care imi mangaia  sufletul inainte de a adormi.

Dar, intr-o dimnieata, daca la ora 7 si 30 de minunte mai este tot dimineata, am intreptat directia spre munte pe Valea Prahovei. Intrucat nu am stiut cum sa ajung la autostrada, am ales drumul obisnuit, pe la Otopeni spre Ploiesti si mai departe. Am avut nefericita ocazie sa vad cum masina din fata, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, intr-una din localitatile pana in Ploiesti.

Mereu am zis ca, traversatul strazii in Romania este o aventura. Sa ai doar un marcaj, numit zebra, pe asfalt si sa te incumeti sa pasesti in fata masinilor alergand bezmetice, da dovada de curaj, nu gluma. Sa fii sofer si sa ai vizibilitatea blocata de o alta masina si sa nu ai perspectiva corecta a ce se petrece in fata ta, pe trecerea de pietoni, este insa o nesabinta grosolana din partea autoritatilor.

Accidentul nu a fost major. Femeia a cazut lovita, s-a ridicat, parea ametita. Soferul a oprit si a inceptu dialogul cu ea. Insa faptul in sine mi s-a parut extrem de dur. Nu acuz femeia, trebuia sa traverseze, banuiesc. Imi este greu sa acuz si soferul, pentru ca am vazut foarte bine evenimentul si din pozitia lui nu avea cum sa realizeze ca este cineva pe trecere. Acuz insa faptul ca nu exista semafor la absolut fiecare trecere de pietoni, ca soferii sa vada de departe daca trebuie sau nu trebuie sa opreasca.

In fine. Recunosc faptul ca acest eveniment, mi-a stricat inceptul de zi.

Se merge foarte repede in afara localitatilor, comparativ cu tipul de drum. Si spun asta nu pentru ca in localitate s-ar circula incet. Sunt insa unii soferi, si nu putini, care par sau chiar sunt inconstienti in trafic.

Nelund in seama, in mod critic traficul, privirea a inceput sa-mi zareasca inaltimile. Mai intai timide,  mici, apoi din ce in ce mai indraznete, pana au devenit uriase. Avem niste munti absolut minunati. Evident ca am regretat venirea-mi prea devreme in vacanta. Ar fi trebuit sa fiu acolo in plina tomana si sa ma bucur de peisajul multicolor. Dar si asa a fost minunat.

Am intrat in Brasov cu sentimentul ca sunt in alta tara. Inca de la imceput am sesizat mai intai curatenia, apoi florile care margineau strada principala. Cladirile, blocurile, erau renovate si arata incantator, spun asta spre lauda edililor. Chiar si oamenii pe strada erau mai politicosi si parca mai bine imbracati de cat bucurestenii. Constatarea cumva m-a durut, dar m-a si bucurat. Ma durut ca Bucurestiul nu este cel mai frumos, fruntea,  m-a bucurat sa vad un oras curat.

Brasovul are si mai multe indicatoare rutiere, comparativ cu Bucuresti, asa ca am reusit cu brio sa gasesc drumul spre Rucar. Este un itinerar cu adevarat de poveste. Il recomand cu toata placerea. Nu stiam daca sa admir mai mult vaile sau muntii din drepata si din stanga, sau sa fiu mirat de lipsa parapetilor care sa strajuiasca soseaua. Parea ca sofez pe un drum al graozei, un drum unde sinucidererea este neinteles de usor de infaptuit. Nu am avut nici o intentie de felul acesta, asa ca am fost destul de atent la volan si am rezistat sa nu fac nici o fotografie. Evident ca, acum regret lipsa amintirilor retinute de telefon.

Cand eram deja spre Targoviste, soarele ma bucura ca si pe aici, cu toata paleta coloristica de apus. Nu era nici o deosebire in maretia trecererii spre noapte, din Romania sau de aici. Asa ca, m-am simtit binecuvantat, ca traiesc pe un pamant atat de diferit si totusi atat de asemanator dintr-o tata in alta.

 

Publicitate