Am ridicat privirea catre cer,
Cu dorul sa Te vad, sa Te gasesc;
Si cerul ma-nvatat ca-s efemer
Si catre sus daca privesc,
In stelele ce stralucesc
Vad maretie si mister .
Apoi am incercat sa deslusesc
Intortocheate taine de atom,
Sperand ca poate, prins in ele,
Te inteleg un pic mai mult;
Dar in zadar tot buchisesc,
Pentru ca nu-s, decat un om
Cu dorurile… toate cele…
Cuprinse parca-ntr-un tumul.
Am cautat apoi in mine;
Poate ca-n mine Te gasesc,
Si intelegerea de Tine,
Sa-mi fie drum catre ceresc
Si tot ce-mi pare nefiresc,
Firesc sa-mi fie pentru bine.
Intr-un tarziu am inteles,
Ce pare ca o taina este.
Ca eu, sau cerul, sau atomul,
Sa te cuprindem nu putem;
Atunci, incet m-am recules
Si am prins un susur, ca o veste…
Ca eu, voi fi mereu doar omul,
Gasit de Tine, cand Te chem.
Oovi's Weblog 
Atat de sensibile si intime sunt gandurile tale in versuri incat nu pot spune nimic…doar mi-am imaginat pe rand cerul, atomul…pe tine chemandu-L iar el venind, fiind de fapt intotdeauna….
Ador poeziile tale, iar asta este stiut deja…
mericic dulcic…
sensibilitate si puritate….
mercic dulcic…