Nicolae Iorga

„Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuțită.”

Anunțuri

Despre ovi

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...
Acest articol a fost publicat în maxima zilei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Nicolae Iorga

  1. Da, așa este !
    Dar ma întreb dacă există ființă umană neviciată? Eu nu cred !
    Am văzut o mulțime de postări prin care sub protecția credinței, mesajele „decriptate” ascund vicii.Suntem oameni, perfecțiunea nu ne aparține.

    • ovi zice:

      de acord cu tine…
      dar… cum ar fi sa fii perfect in limitele umane? sau in limitele personale???
      ce insemna de fapt, sa fii perfect???

      • Imagineaza-ti cum arata o lume perfecta ! Ai destula , suficienta imaginatie. Eu ? Nu cred in perfectiune, pana si in amarata asta de blogosfera, am observat rautati. De obicei le ignor, nu vreau decat liniste pe blogul meu. Imi plac oamenii veseli, am categoria mea de oameni pe care-i apreciez, asta nu presupune ca din miile de (sau naiba stie cati sunt) bloggeri ii pot citi pe toti. Nimeresc uneori cautand ceva pe net cate ceva care m-ar interesa.Ce pot sa spun este faptul ca nu discretitez pe nimeni, merg pe calea mea. In realitate, ceea ce scriu este altceva decat se vede pe blog. E de durata.Imperfectiuni avem cu totii, vrem sau nu, este un adevar ! 🙂

        • ovi zice:

          da…
          ai dreptate…
          sunt teme… subiecte… care ma captiveaza … printre ele si perfectiunea… pe langa ea… libertatea… si altele…
          se zice ca… intr-o predica… un pastor vorbea despre faptul ca dumnezeu a facut totul si ca tot ce a facut a facut perfect… si intre ascultatori era un tip cu o cocoasa enorma… s-a ridicat si a intrebat cum vede el, pastorul, perfectiunea privind la cocoasa lui si avand in minete cele spuse mai inainte… la care pastorul a spus ca… el, cocosatul este un exemplu graitor… ca dumenzeu a dorit sa faca un cocosat si l-a facut pe el perfect…
          dar… lasand gluma la o parte… ma gandesc de ex… la un creion… obisnuit… este el perfect? poate fi considerat perfect???
          imi amintesc… la matematica… geometrie… profesoara a scos la tabla un elev si l-a pus sa traseze o linie drepata… si elevul a desenat cu creta o linie asa… cu mana libera… apoi profa a numit un alt elev… care a trasat cu creta urmarind o rigla… profa iar a zis ca nu este prea drepta linia trasa… si a mers un altul si cu ajutor a trasat o linie cu o sfoara trecuta prin creta, asa cum fac zugravii…
          apoi… proferoasa… a trasat o line vadit nedrepata si a zis… consideram ca este linie dreapta…

          • Am înțeles. Perfecta este imaginea văzută în mod subiectiv. Dar imaginează-ți un mar frumos pe dinafară și stricat înăuntru. Există vreo șansă să știi că este bun doar privindu-l?

            • ovi zice:

              nici una…
              imi place insa ca sa privesc anumite lucuri sau chiar si etape ale unor fenomene si sa gasesc in ele o prefectiune uaman…
              cand un copil face la testul de la scoala toate tintrebarile foarte bine… putem spune ca a raspuns perfect la intrebarile din grila? deci a rezlvat o grila perfect? ca nota zece a primit deja…

              • Ovi, ai dreptate, dar aici vorbeam despre o lume perfecta, ori eu nu pot sa cred ca exista asa ceva. Atentie, nu fac referire la Univers, la natura, e vorba de oameni. Repet, eu nu pot sa-mi asum dreptul de a spune ca sunt perfecta.Incercand mereu sa ma alatur binelui existent in mine( si nu doar in mine, toti avem bunatatea in suflet si spirit) , ma lovesc uneori de raul din jurul meu. Iti pun o intrebare, raspunzi doar daca doresti, de cate ori pe zi ai momente in care raul poate sa invinga binele ? Care crezi ca este motivul ?Stiu, despre asta s-au scris si se vor scrie tratate intregi, dar doar citind nu poti deveni perfect, cred eu. 🙂

                • ovi zice:

                  sigur… nici eu nu cred ca traim intr-o lume perfecata… si sunt convins ca nu poate fi asa ceva pe pamant…
                  lumea noastra este si va fi tributara imperfectiunii… pacatului… daca vrei sa vorbim religios…
                  dar… ziceam… si cred… ca in lumea aceasta imperfecta… sunt lucruri si fapte care pot fi considerate perfecte… cum ziceam… teza de nota zece la matematica…
                  balanta dintre rau si bine… se conduce dupa nuante infinite… si este deficil de inteles cum functioneaza…
                  in timp ce raul cucereste situatiile… binele straluceste si aduce speranta…
                  reglare fina a balantei se face in sufletul fiecaruia…
                  vezi… ce este rau pentru mine… pentru altcineva poate fi considerat bun…
                  citeam ca… in nu mai stiu ce tara… un baiat nu este considerat barbat pana nu fura un cal… asa este traditia locului… ori… pentru mine furtul este inadmisibil… pentru baiatul de pe meleagurile alea… furtul unui cal in trece in tabara barbatilor… deci este considerata o isprava de nota zece…
                  eu cred ca raul poate invinge binele oricand si de nenumarate ori pe zi… dar… este privilegiul nostru sa ne conducem dupa o vointa educata si sa promovam binele…
                  motivul pentur care raul inveinge binele… este faptul ca raul este parte intrinseca a nostra…
                  nu asta ma pune pe ganduri…
                  ce ma indarjeste cumva este ca… raul duce suferinta… si nu este nici o regula dupa care sa ne ghidam sa impiedicam suferinta…
                  sunt oameni care au facut bine… si pentru binele facut au suferit… chiar au murit…
                  sunt ina celasi timp oameni care fac raul si suferinta parca ii ocoleste…
                  exista cumva speranta ca… facand binele vei primi in schimb bine… si invers cu raul… dar… in realitate nu se petrece asa…
                  dumenzeu face sa rasa soarele si peste cei drepti si peste cei nedrepti in acelasi fel…
                  zi-mi sa ma opresc… pentru ca am scris prea mult…

                • Nu Ovi, nu am intentia sa te opresc, subiectul pare facil, desi nu este asa. Poate exista o cale de mijloc, aceea de a ignora tot ce ratiunea iti spune ca nu este benefic pentru noi oamenii, pentru ca dorim sau nu exista influente negative. Nu comentez atitudinea persoanelor cu inclinatii ultrareligioase, cred doar ca a-mi expune credinta in divinitate intr-un mod nespecific mie, nu ma ajuta sa inlatur dureri spuse sau nespuse, pentru ca ratiunea imi spune pana la urma, durerea exista si ramane acolo, este doar o parere. Sigur, fiecare dintre noi, avem dreptul sa avem o atitudine anume vis-a-vis de acest aspect. Scurtele mele postari pe blog sunt inspiratii de moment, unele chiar nu au nici o legatura cu viata mea reala cu mici exceptii. Momente de tristete avem cu totii, depinde cum stim sa gestionam starea. Am o prietena scriitoare care are doi copii cu aceeasi boala autoimuna. I-am citit cartea, dureri cuprinse in pagini de carte, desi ea nu are blog si nici conturi pe alte retele de socializare. Este un om cu dureri nespuse, dar scrise. Si totusi, poate ca asa am fost creati…
                  🙂

                • ovi zice:

                  Nicolae Steinhardt, in Jurnalul fericirii spune ca… omnul nu este capabil sa inteleaga durerea altuia, ea ramanad mereu personala si particulara. Sunt de acord cu el. Durerea nu poate fi impartasita.
                  De ce exista? nu stiu… dar cred ca nu am fost creati asa… ci am devenit asa prin alegeri proprii si mosteniri din neam in neam… (sigur este doar parerea mea si nu o impun nimanui)
                  de rau si bine… de suferinta si fericire… ne lovim zilnic… imi doresc sa fim partasi doar la ce este bine si benefic…

                • Frumos!
                  Deși, am citit pe undeva că necunoscand durerea ,cum am putea afirma ca știm ce este bucuria. Până la urmă, subiectul a fost obiect de studiu a filosofiei din antichitate. Mai aproape, Kant considera fericirea un ideal, un ideal ce trebuie atins, Jean Paul Sartre folosea o expresie surprinzătoare – ” Infernul sunt ceilalți ” . Greu de stabilit dacă gândirea hedonistă ,opusa creștinismului este bună sau nu.
                  Până la urmă, cred totuși că este un echilibru intre cele două. Opțiunile, părerile despre cele două stări, sunt sau pot fi subiective, cred eu ..

                • ovi zice:

                  totul este subiectiv la fiinta umana…
                  cat despre echilibrul… greu de mentinut si stabilit…
                  eu cred din tot sufleutl in fericire… si chiar spun ca am cunoscut fercirea…
                  daca am sti bucuria in lipsa durerii??? da… eu zic ca ma putea avea parte de fercire si fara sa cunoastem raul… dar… din nefericire l-am cunosut deja…
                  iti doresc weekend minunat… ca eu sunt in weekend prelungit inca de joi… si este minuant…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s