am revazut locul de trista amintire…
imi erau asa de dragi turnurile care nu maisunt…
se inalta o cladire imensa… magnifica… dar dorul de cele ce au fost imi ramane persistent…
nu de mult, s-a deschis muzeul… inca nu l-am vizitat… si nici nu stiu daca il voi vizita curand… insa abia astept sa se dea in folosinta noua cladire… se astepata evenimentul candva anul acesta… si sigur voi merge pe terasa… de unde sa admir orizontul ca de pe gemenii de alta data…
iata cum arata acum locul…
da, trist..si emotionant..
si cand te gandesti ca sunt crime facute in numele dreptatii..si a adevarului. iar altii vehiculeaza ca in numele lui Dzeu..
am avut o placere deosebita pentru caldirile ale… desi erau drepte, fara linii moderniste, ma incantau sa le privesc…
cat despre motivatie… ai dreptate… este total aiurea
..no comment Ovi..no comment..
eu as comenta… dar nu pot schimba situatia, cu ale mele comentarii…
viata… ne este daruita de dumnezeu… si omnul nu are dreptul sa o curme… deci spun clar un NU mare razboailor… pedepselor cu moartea… uciderii de orice fel…
Din pacate se intampla si astfel de tragedii…lumea a fost zguduita de acele evenimente…te uitai si nu-ti venea sa crezi ca se poate intampla asta in USA…
Cine stia turnurile le va pastra mereu in amintire probabil…prezentul, insa… incet, incet estompeaza trecutul…in toate de altfel….tu ce zici?
pacat ca sunt distruse nu daor caldiri ci si suflete… eu am fost pe tersa de mai mutl de zece ori… era o splendoare…
timpul estompeaza… asa este… el actioneaza si la rau si la bine…
zicea poetul… „…ca si uitare-ai scrisa-n legile omenesti…”
Sufletul, oricat de …mult ar suferi. ,va rezista….e croit asa…sa lupte, indiferent de situatie…de imprejurari….se va adapta…..asa ar trebui sa fie cu oricare….
Totul tine de …obisnuinta…. si arhitectura cladirilor, dar si cea a ….sufletelor…
Cat despre uitare…..uneori o vrei aproape, ca o binecuvantare…..dar…
mda… poate…
in ce ma priveste… cred ca sufletul nu rezista la infinit… ci, infinit mai putin decat atat…
obisnuita are rolul ei in adaptarea noastra… dar rolul deteminant il vad in educatie, in vointa, pentru ca acestea determina obisnuinta…
binecuvantarea uitarii… este minunata… vezi… de aia nu tin minte cat costa o paine… abia daca imi amintesc vag pretul la benzina…
sa ai duminica minunata… asa iti doresc…
Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor
Ne-a socat, impresionat si emotionat pe noi, cei care traim atat de departe de locul tragediei, daramite pe tine care spui ca vizitai des zona. A durat destul de mult noua constructie, nu?
Ce inaltime ametitoare, mie mi-e greu uneori sa ma uit in jos de la mine, de la etajul 9. :))
nu cred ca a durat mult constructie… nu-mi amintesc exact cand a inceput… dar nu de foarte mult timp…
a durat mult pana au inceput sa construiasca…
abia astep sa pot merge pe terasa noii cladiri…
trist intr-adevar…arata bine totusi, desi nu egaleaza turnurile gemene….mereu doi e mai frumos decat unu…
mereu doi… mereu este mai frumos si mai bine… asta e foste sigur…
este mai moderna constructia… dar tot mai mult imi placeau turnurile… parca faceu parte din mine… acesta… parca este straina… sper sa ma obisnuiesc cu ea…
sufletele celor ce s-au dus vor dainui in locurile astea…
eu care nu cred in reancarnare si stafii… pot spune ca, cei care s-au dus atunci… au ramas in amintirea nostra… si numele lor sunt sapate adanc in metaulul aducerii aminte… (in a patra poza… se zareste putin din inscriptie… deci… exact pe locul fostelor turnuri… sunt acum doua cascade de marimea lor… si pe margine… este bordura aceea… unde sunt inscritionate numele fiecaruia din cei ce au fost… un vecin de-al meu… locuia vis a vis… a adus si el jertfa suprema… si numele lui este trecut acum si ca a doua denumirea astrazii unde locueisc)
Am venit la voi cu mult drag special ca sa va trasmit multa sanatate fericire si multa iubire.Va doresc o seara magica si un somn linistit si binecuvantat.
intotdeauna esti bine venita…
mercic dulcic pentru urari… pentru prezenta…
weekend minunat… asa iti doresc… ba chiar si mai mult…
Da,tare trist…mii de morţi,o tragedie din istoria SU
dar şi cladiri care se inalta cutezatoare spre cer
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/Time-lapse+One+World+Trade+Center+New+York
da… inca imi staruie in amintire comportamentul straniu parca, al oamenilor obisnuiti, pe strada, in perioada acea…
as da in schimb, cladirea noua de acum, pentru turnurile de dinainte… desi, sunt convins ca noua constructie este net superioara tehnologic, comparativ cu ce a fost…
emotionat si tris…cand ma gandesc cate persoane au pierit…in acele minute….acum….cand scriu…am in fata ochilor imaginea de la tv…cum se prabuseau cele 2 turnuri….
este dificil de uitat acea imagine… imposibil chiar…
ea imi stauie in memorie la fel ca si zgomotul facut de apele inundand casa parinteasca, atunci cand aveam doar 6 ani…
Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor
mercic… dulcic… Potecuta…