De ce cred in existenta lui Dumnezeu – 12

 

Astazi adun catea ziceri, ale unor inaintasi de-ai nostri. Vor parea poate putin mai dificil de inteles, dar merita studiate. Iata ce spun ei:

Anselm de Cantebury, a fost si ramane cel mai insemnat arhiepiscop de Cantebury, teolog si filosof neoplatonist, intemeietorul argumentului ontologic, adica, incercarea de a ajunge la ideia existentei lui Dumnezeu, prin analiza conceptuala, pornind de la conceptul lui Dumenzeu ca fiinta perfecta.

Ei bine, Anselm sustine in uma din lucrarile lui urmatoarele: “Cand afirmi ca exista Dumenzeu, te referi la Fiinta in comparatie cu care nu se poate concepe nimic mai maret. Oricine intelege ce inseamna Dumenzeu, nu poate concepe ca Dumenzeu sa un existe. Dumnezeu este tot ce poate fi mai maret. Acel ce intelege asta pe deplin, isi da seama ca o astfel de fiinta exista cu adevarat si ca macar teoretic ea nu ar putea fi inexistenta”. In rezumat, as spune cam asa: daca Dumenzeu poate fi conceput, atunci, inexstetna lui este de neconceput. Cum noi il putem concepe pe Dumenzeu, inseman ca El exista.

Cateva sute de ani mai tarziu, Francois Feleon, teolog si scriitor, un precursor al iluminismului spunea: “Existenta, adevarul si bunatatea, reprezinta unul si acelasi lucru. Este sigur ca-mi pot imagina o fiinta de o perfectiune infinita si deoarece o pot concepe, ea exista cu siguranta. Trebuie sa sustinem existenta reala a acestei fiinte infinit de perfecta, la fel cum afirmam existenta reala a gandului meu real”.

Mai simpul spune filosoful Malebranche: “Este de ajuns sa te gandesti la Dumenzeu, ca sa stii ca exista”.

In opinia mea insa, Decartes parca pune punctul pe I cand  spune: “ Ideia de infinit, nu putea exista in sufletul unei fiinte limitate, daca nu ar fi fost semanata acolo de o fiinta infinita”.

 

Publicitate