De ce cred in existenta lui Dumnezeu – 9

Imi amintesc de clasa a saptea… lectia de anatomie prezentata de directorul scolii, pentru ca profesoara noastra, in ziua aceia a lipsit si el i-a tinut locul…

Cu voce sigura, barbatul cel mai temut din scoala, ne vorbea despre evolutie, si spunea ca, imi amintesc f clar, ca, sprancenele s-au dezvoltat asa, ca transpiratia sa nu inunde ochii… parul pe cap, a crescut sa protejeze si sa tina cald… si braba la fel… Atunci, am simtit imboldul sa intreb, de ce femeile nu au barba… pentru ca au trait si evouluat in aceleasi conditii ca si barbatul… dar… timid cum eram si sunt, am stat cuminte in banca. Intrebarea insa, desi copilareasca a persistat in mintea mea… fara sa o pun nimanui, niciodata…

Mai apoi, am inceput sa fiu asaltat cu ideia politica, de… unitate in diversitate… adiaca… noi toti, diferiti… uniti pentru acelasi scop comun… Scopul comun mi se parea si s-a dovedit curand, a fi o himera, dar diversitatea m-a fascinat si inca ma fascineaza…

Deci, cati oameni pe pamant, atatea amprente… mi se pare uimitor. Si mai ales… daca te ranesti la un deget, amprenta se reface. Asta m-a uimt… pai daca evolutia insemna transformare… de ce amprenta se reface si nu se schimba, mai ales cand se intervine in mod brutal… accidental chiar..???

Fiecare retina de ochi, este un unicat.

Dungile de la zebre, sunt mereu diferite, de la examplar la altul, ca si amprentele la oameni, in frunzele dintr-o padure nu sunt doua identice… si se poate continua mult si bine…

Gasesc in diversitatea pretutindeni existenta, dovada clara a existentei unei intelepciuni infiinte, care creiat si programt totul in univers. Aceasta intelepciune, cu respect, si reverenta, eu o numesc, Dumnezeu.