8 martie… am inceput scoala…

Cu mare drag, îmi amintesc ziua in care mama, a avut grija sa m-a trezească mai devreme si sa m-a ajute la îmbrăcat. De parca ar fi fost mare sărbătoare, puneam pe mine hainutele cele bune in timp ce mama, îmi repeta mereu sa am grija de ele, sa nu le murdăreasc. Apoi, mi-a pus in spate ghiozdanul, adică o cutie de carton gri, dotata cu doua sfori pe care le petrecusem peste umerii mei plapanzi, Era bine așa, zilele trecute, mai probasem de câteva ori, chestia asta si imi placea. Mama, mi-a luat manuta mea mica in a ei si împreuna, am pornit spre școala. Intr-adevăr, era sărbătoare. Eram clasa întâia. Incepeam școala.

Recunosc si îmi retrăiască emotiile. Era o bucurie amestecate cu teama. Înainte de școala, nu fusesem la gradinita decât de doua ori, cred. Tovarada educatoare, doamna Valerica Oprea, era vecina noastră si cum, pe vremea aia, mersul la gradinita nu era obligatoriu, am fost prezent doar cu ocazia inspecțiilor, așa, ca sa ii fie bine vecinei.

Erau o mulțime de copii in curtea școlii, chiar cu mult mai mulți decât, de obicei, eram pe terenul de fotbal, cand noi copii faceam cate o miuta. Si părinți, erau destui. Forfota mare, ce mai, zarva si voci diferite, care mai ascuțite, care mai sigure. Deodată, parca a coborât din inaltul cerului, mai întâi un zumzet, apoi o liniște care a pus stăpânire peste noi toți. Pe treata măruntă de la intrarea in scoala, își făcuse apariția un grup mic de persoane. Dintre ei, s-a desprins un domn chel si puțin aplecat spre inainte si a început sa vorbească. Nu știu nimic din ce a zis. Eram mai mult preocupat de mana mamei, in care, manuta mea parca se umezise.

Am intrat in clasa. Bancile erau aliniate pe trei rânduri si fiecare s-a asezat unde a vrut, unde mai era liber. Am ales banca a doua pe mijloc. Nu știu de ce am ales așa. Poate doar am fost purtat de mulțimea de copii. Pe pupitrul băncii, pe fiecare ne așteptau doua cărți. Am deschis abecedarul. Era frumos, curat, cu poze si cu scris mare. Aritmetica mi s-a părut mai ciudata. Ceva mai târziu insa, matematica avea sa m-a captiveze mult mai mult decât literatura, deși mereu am citit si voi citi, ca flamandul in fata unei mese imbelsugate.

Copii galagiosi, mulți dintre ei se cunosteau, erau vecini, doar eu singur, tăcut si retras, fără nici un prieten de joaca, fără nici un copil din vecinătate. M-a liniștea cumva gândul ca undeva, in sala alaturata, era fratele meu, deja in clasa a patra, cunoscut pentru premiile înmânate lui, la finalul fiecărui an.

Dintr-o data, am simțit iarasi liniștea de afara. Pe nesimțite, in clasa intrase tovarășul invatator. Era așa de înalt, sau poate doar mi se părea mie. Avea sub brat o carte enorma. S-a asezat la banca lui din fata, a deschis cartea si a început sa ne citească fiecăruia numele, iar pe noi ne-a învățat sa răspundem… prezent. Avea o voce așa de blajină, încât mi se părea ca, ascult o melodie, calma si plăcută, melodie pe care am îndrăgit-o din primă zi.

După ce fiecare a răspuns prezent, marea carte a fost închisă și Învățătorul s-a prezentat: Ciumberica Gheorge. (mai apoi… noi toti, copii si parinti, in afara scolii, il vom numi, Gicu lu Secita, iar la scoala, doar tovarasul invatator) Ne-promis ca el, ne va învață sa scriem, sa citim si sa socotim. A trecut printre rânduri si a vrut sa vadă caietele, creionul si guma, pe care parintii se ingrijisera ca noi, începători in tainele științelor, sa le avem in ghiozdan. Se pare ca totul era in regula. Ne-a cerut apoi sa punem pe banca batistele si lângă ele mâinile, apoi a făcut o inspectie si a constat ca fiecare aveam unghiile taite si mâinile spălate, ne-a controlat si in urechi si ne-avertizat ca activitatea asta va fi săptămânală si cine nu se va păstra curat, așa ca astăzi, in prima zi de școala, va fi pedepsit.

Nu stiu cum au trecut orele, stiu insa ca am pornit spre casa impreuna cu fratele meu. El parca  mai ingandurat, eu mandru nevoie mare. Eram in clasa intaia.

Pentru tot ce am primit de la mama, pana atunci… atunci… de atunci si pana mai acum… pentru tot ce inca primesc… multumesc… multumesc mult de tot…

Multumesc pentru ca, oricat am invatat pe la scoli… si chiar am invatat multe si bune… recunosc cu dragoste, ca de la mama am invatat mult mai mult…  de la ea am invatat sa iubesc… sa respect… sa pretuiesc… de la ea am invatat ca totul trece prin suflet… desi doar o parte isi lasa urma acolo… ca durerea se imparte mereu intre cei dragi… si tot asa bucuria, fericirea… de la ea am mostenit vocea blanda… privirea increzatoare a ochilor albastrii…  de la ea am totul… pentru ca ea, a turnat in mine, tot ce a avut mai de pret… si astfel, si numai astfel… sunt cel ce sunt…

Multumesc mama… te iubesc…

Despre ovi

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...
Acest articol a fost publicat în adevaruri de ieri si de maine. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la 8 martie… am inceput scoala…

  1. deea zice:

    La multi ani mamei tale, de 8 Martie!

    Vorbele-ti sunt minunate, m-au emotionat pana la lacrimi…postul este unul dintre cele mai frumoase…

    • ovi zice:

      mercic dulcic… Deea…
      la multi ani tuturor femeilor… si asta… nu ca o vorba supsa general… ci chiar imi doresc pentru fiecare femeie sa simta ca este 8 marie… sa se bucure si sa fie fericite mereu…
      in definitiv… fericirea noastra, a barbatilor, depinde de fericirea femeiilor… si invers…

  2. Nice zice:

    O postate emotionanta care dovedeste un suflet sensibil, plin de iubire. Este foarte frumos ca ai dedicat mamei tale cateva randuri cu aceasta ocazie. 🙂 Mama, cea mai importanta persoana din viata fiecaruia dintre noi(sper ca esti de acord). 🙂

    • ovi zice:

      da…
      asa consider si eu… datoram tot ce suntem, in primul rand mamelor… de la ele mai intai am cunosct si simtit dragostea…
      tocmai de aia le si pretuim…

  3. vio zice:

    povestea ta m-a emotionat……..esti un fiu minunat….am fost in acelas timp …mama si fiica…….sau fiica si mama……si in acelas timp…..mi-am amintit ….prima zi de scoala..a mea si nu numai….si a copilelor mele…….ca parinte…emotiile sunt mai mari….simti cum puii…fac primul pas major….spre viitorul lor

  4. ecoarta zice:

    O, Doamne! Ovi cel de acum si-a adus aminte de Ovi cel mic! Dar, cel mai emotionant, si-a amintit de mana mamei. Mana ocrotitoare a mamei!
    Si mi-am adus aminte de o intamplare: baiatul meu cel mic era in clasa a IV-a. Mergeam impreuna la scoala si intr-o dimineata m-a luat de mana si mi-a spus asa: „tine-ma de mana, mama, ca cine stie cand vom mai putea sa ne tinem asa!”

    • ovi zice:

      mare dreptate a avut baiatul tau…
      cine stie…
      pana la urma… mana in mana mamei, este mai sigura decat in oricare alt loc…
      peste 16 zile… voi fi in avion calatorind spre mama… abia astept…

      (ce surpriza frumoasa… un comentariu la un post asa de demult… mercic dulcic… )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s