Am ajuns aici… într-o toamna târzie… minunata toamna… ca toate toamnele new york–eze…
Timpul, a început sa se scurgă parca altfel pentru mine… căutam si găseam o alta însemnătate la mai tot ce învăţasem pana atunci… toată existenta căpăta alt sens…
Am învăţat… de exemplu… ca prietenia, are o alta valenta, aici…
A trecut iarna… primăvara a venit, ca de obicei, grăbită… si parca nestatornica din toate punctele de vedere…
Într-o seara, a sunat telefonul… la capătul celălalt de fir… un prieten… care locuia la vreo ora, mai la nord… îmi spunea ca… este o maşină… pe care proprietara dorea sa o dea cuiva, care are nevoie de ea… doar ca… transmisia trebuia reparata… si ca… el îmi sugerează sa o iau eu… Era mecanic… l-am întrebat cat costa reparaţia… si a zis ca aproape 500… am zis da… si… in câteva zile… aveam maşină…
Joi seara… timp nestatornic, sau statornic in ploaia persistentă… Ma obişnuisem deja cu străzile… cu geografia oraşului… Eram in Brooklyn… pe Eastern Parkway… vis a vis de gradina botanica… când am sesizat ca volanul nu se mai roteşte… de fapt… se rotea, dar foarte greu…
In jur de ora 8 seara… pe vremea aia… circulaţia era rara, chiar daca, artera aceea, de obicei este aglomerata… Am oprit… am ridicat capota… si fara prea mare dificultate am realizat ca, se rupsese cureau care antrena mai multe, pe acolo pe la motor… o simpla curea de 6 dolari… m-a pus in situaţia de urgenta…
Găsesc cel mai apropiat telefon public… si sun… si sun… si sun… la singurul telefon unde as fi putut găsi ajutor… dar… spre dezamăgirea mea… telefonul suna mereu si mereu ocupat… timp de aproape doua ore…
Ajutorul insa… uneori, sau de cele mai multe ori, vine, chiar de unde nu te aştepţi…
Hotărâsem sa las maşina acolo… si sa iau un taxi pana acasă…
Uşor de luat hotărâri… uneori insa… greu de pus in aplicare… pe acolo… nu treceau taxiuri… sau cel putin in seara aia… Dar… la un moment dat… apare un taxi… si opreşte la mica distanta de mine… cineva cobora… deci va fi liber… Nu se poate descrie in cuvinte, bucuria mea de atunci… eram parca într-o aventura urata… care se termina…
Trebuie sa menţionez ca… la venirea mea aici… nu ştiam nici un pic de engleza… nici cel putin cum se spune buna seara… dar… de cum am ajuns… am început un curs practic de fara profesor… eram atunci in stadiul de neştiinţă avansata a limbii engleze…
Am urcat in maşina… si am spus adresa… dar… şoferul a zis ca nu ştie unde este… M-a întrebat daca stiu sa ii spun la dreapta si la stânga… si… ştiam…
Greu de spus, insa… cat a înţeles el din englez a-mi chinuita… sau mai bine zis rongleza… era si întuneric, deci nu puteam sa ma ajut de gesturile mâinilor… dar… am pornit spre casa… pe o direcţie buna…
Şoferul ma întreabă… de unde sunt… si i-am spus ca… din România… m-a întrebat daca stiu limba romana… ciudata întrebare mi s-a părut… dar… in situaţia in care mă aflam, am ignorat ciudăţenia ei… si am spus foarte mândru, ca… da… stiu… si atunci… şoferul… se întoarce spre mine… si in cea mai draga limba romana îmi spune… “hai sa te duca casa mai baietatule… ca te vad ud si necăjit”…
Atunci chiar parca tot cerul coborâse, cu toată bunătatea lui, in maşină… parca însăşi venirea unui taxi… singurul taxi pe care îl văzusem in mai mult de doua ore, timp cat alergasem intre maşină si telefonul public, timp de aşteptare apoi… era o minune venita de la Dumnezeu… si culmea… şoferul era roman… Dumnezeu, nu face cadouri ciuntite sau pe jumătate… când El vrea, oferă exact ce are omul nevoie…
Am înjghebat un dialog… i-am povestit cum si când am venit la New York… el era cu multa experienţa de America… Am ajuns acasă… am vrut să-i plătesc… si a zis ca… nu trebuie… face el cinste… Eram aşa de emoţionat… încât nu m-am gândit sa ii cer nr. de telefon… sa ne vedem cândva… sau sa îl dau pe al meu… De fapt… nici nu i-am reţinut numele… I-am mulţumit inca o data… si am coborât…
In casa… in ambianta fara umiditatea ploii neastâmpărate de afara… totul părea un vis… vis frumos… vis împlinit, din care am înţeles ca lui Dumnezeu, ii pasa de mine…
Evident… fiecare poate găsi o alta înţelegere, o alta explicaţie la tot ce s-a petrecut atunci… eu insa… spun ce am simţit, trăind fiecare clipa in parte… pentru ca toate clipele acelea, a făcut si fac parte din viaţa mea… din mine însumi…
Oovi's Weblog 
cat de frumos ai povestit! si sa stii ca simt emotia cu care ai scris aceste randuri. foarte frumos ovi!
si da, ai dreptate…totul se intampla cu un scop! te pupic
blondi… am spus din suflet… exact cum a fost… pentru ca asa ceva nu se uita…
dap…s-a simtit in scriere. cred ca ar trebui sa scrii mai des d-astea 🙂 pe mine una, ma motiveaza foarte mult. te pupic
ma bucur sa pot face si eu ceva bun…
scriu… in masura timpului disponibil…
sincer… mi-ar place mai mult sa scriu… decat sa vin cu fotografii…
astazi… am facut niste poze faine… cum niste muncitori ridicau cu macaraua un aer conditonat pe casa… poate le voi pune pe blog… desi… ma repet… mi-ar place sa am timp sa scriu…
mercic… dulcic… blondi…
grozav..si incredibil Ovi..pentru mine, nimic nu e intamplator .totul are o explicatie, si viitorul leaga toate pctle nedefinite ale prezentului..dar chiar e incredibil..
in toata situatia data, tie sa ti iasa in cale..tocmai un roman, intr-un taxi..singurul de pe acolo..e incredibil.ce mult suntem interconectati unii cu altii.desi situ asa de fiecare data ma minunez..:)
si eu zic al fel…
tot ce viata ne ofera… are un scop… depinde doar de noi, cum identificam asta… si daca reusim sa o facem coresct… ni se pare incredibil… si totul spre binele noastru…
„corect” ..e cuvant mare asta..sa stii 🙂
da.. este…
si am vazut ca, mai sus.. l-am scris gresit… deci… este corect… corect…
;))
asta e semn de… „de acord” tacit…. sau… de zambeti in coltul gurii… pentru greselile mele de tastare?
acord tacit..despre greselile in tastare..sunt maestra…asa ca ..:))
Hai sa facem o intrecere… cine a tastat cu mai multe greșeli pana acum…
Vrei?
interesanta si frumoasa povestea ta… intr-adevar, cand vrea, Dumnezeu face minuni…
eu minune am considerat asta, atunci… dar si acum…
da… Dumenzeu poate sa faca minuni… si chiar face…
cu siguranta ca si tu la randul tau ai ajutat pe altii sau de atunci incoace de cate ori ai vazut un om un necaz ai intins o mana in amintirea omului sufletist care te-a ajutat. frumoasa poveste, tare bine mi-a cazut. multumesc 🙂
da… imi place sa cred despre mine… ca am si ajutat la randul meu… desi… nu atat de mult cat mi-as fi dorit…
cineva, acolo sus, vegheaza…
nu doar vegheaza… ci si iubeste… si actioneaza..
Foarte frumoasa si conclundenta “argumentatie” ( ca sa nu zic..spovedanie !) facuta in aceasta saptamana a ..patimilor…!Natura si unele intamplari din viata noastra ..marturisesc deopotriva despre dragostea lui Dumnezeu..! Daca privim la lucrurile minunate din natura si daca putem constientiza ca nimic din ce ni se intampa…nu este….“intamplator”…inseamna ca am inteles cat de mare este grija Tatalui ceresc pentru…creatia sa..! Lumina soarelui şi ploaia care înveselesc şi reîmprospătează pământul, dealurile, mările şi câmpiile, toate ne vorbesc despre Iubirea Creatorului. Noi nu trebuie decat sa avem “ochii’. mintii si mai ai ales ai sufletului…deschisi…!
„Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna, şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă”. Psalmul 145,15.16. Tu esti unul din aceeia care au recunoscut si au marturisit grija lui dumnezeu fata de tine…! Ai oferit printr-un exemplu personal,aparent marunt si nesemnificativ., . spus la momentul cel mai potrivit,…tema celei mai profunde meditaţii!
Iubirea fără seamăn a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit!….Felicitari…si un Paste cu lumina din belsug..!
ce frumos ai spus tu Maria…
mercic… dulcic…
paste fericit si tie…
Uite, da, cum vezi tu mereu partea plină a paharului. Pentru unii – pentru mine – e mereu o luptă faptul ăsta, mereu o zbatere pentru a reuși să vadă lucrurile așa, optimist, cu încredere. La tine pare ceva firesc, ce face parte din tine, din felul tău de-a fi. E cu atât mai mult de admirat. Foarte frumos.
Toate bune, Ovi.
poate… tin paharul rasturnat… si atunci… partea plina este deasupra…
:P)
sunt un optimist… asta imi este f clar…
minunata povestea aceasta…adevarata…..
Cineva…acolo sus…te iubeste…….te iubeste pentru calitatile tale…..pentru frumusetea sufletului tau……te iubeste pentru ca -L iubesti……
ai redat cu atata sensibilitate aceasta intamplare a unui nou inceput…..am simtiti emotia ta si fara efort am …preluat-o……..
da… ma iubeste… dar nu cred ca o face pentru ce sunt eu… ci pentru ce este el…
si apoi… sunt convins… te iubeste si pe tine… si pe ficare in parte…
O poveste cu talc. O poveste despre faptul ca niciodata nu suntem singuri, ca cineva vegheaza asupra noastra, ca intervine exact in momentul cand avem mai mare nevoie de el si ne asteptam mai putin. Te simti in siguranta, te simti protejat, aparat dupa o astfel de patanie. 🙂
da… o poveste adevarata… care te face sa ai mai multa incredere in viata… in viitor… pentru ca nu te simti singur… si asta.. pentru ca intr-adevar… nu esti singur…
@Ovi, relatarea ta e impresionanta, emotionanta… voi fi dedus ca te-a marcat pe viata, ceea ce-i normal, logic, uman… de-acord cu tine despre prietenie, completata de-acea solidaritate, într-ajutorare dezinteresata, neconditionata… si tipic-US, tara-continent, „melting pot”…
Te citez:”nu stiam nici un pic de engleza…” – cunoasterea limbii tarii unde vei fi ales sa te stabilesti e vitala! Stiu din proprie experienta(pozitiva pentru mine…), iar aceasta afirmatie mi-a reamintit de-o prietena de-a mamei mele sosita la Toronto(Canada), la 45 ani, stia doar „hello”&”thank you!”… primii doi ani vor fi fost „galere”, dar a mers înainte, a razbit si-n prezent e o fericita bunica pensionara, adepta zicalelor românesti:”D-zeu îti da, însa nu-ti baga si-n traista!”=adica nici EL, nici nimeni nu (va) face nimic în locu’ nostru… si:”Nu-i da Doamne omului cât poate sa duca!” – adeseori descoperim, realizam cât de puternici suntem tocmai în situatii grele, extreme, ce te fac sa pozitivezi, sa relativizezi multe si marunte…
Sanatate si-o zi senina, afar’ si-n suflet! 🙂 Respectful regards, too…
prima chestia invatata in limba engleza a fost… ‘eu nu vorbesc engleza” si am zis aasta unuia… mi-a replicat… cum nu vorbesti engleza… cand tu chiar acum, ai vorbit cu mine engleza…
si eu zic la fel… limba loculuiunde traiesti, este esentiala… de aia m-am si straduit sa o invat cat mai repede… de aia nu inteleg pe maghiarii din romania… care nu vorbesc romana si cer scoli in limba maghiara…
@Ovi, total de-acord cu ultima fraza… Stii ca-n Franta exista „n” nationalitati, dar toate scolile sunt în limba franceza, so take it or leave it! 🙂 Ah, nici macar nu avem „French as a 2nd language”, ca-n USA cu engleza. Sarkozy, pe care nu-l agreez si nu voi vota pentru el, a zis acum câtiva ani:”Franta: o iubesti sau o parasesti!”(traducere din engleza: America, love it or leave it!)
– – –
P.S. am remarcat ca blogu’ tau e comentat doar de fete… 🙂 Lucky you! 😉
aici sunt foarte multi care vorbesc spaniola… si este bine… as invata si eu… dar… la orice birou public… limba de baza este engleza…
de acord… iti place.. sau nu.. ramami.. sau pleaca… nu te-a invitat nimeni aici… tu ai ales sa vii… deci… acomodeaza-te…
norocul meu??? sau… norocul lor???
nu cred in noroc… dar daca as crede… as zice ca… norocul tuturor celor prezenti…
oricine este bine venit aici… singura conditie… sa fie civilizat….
@Ovi, à propos de spaniola, mi-am perfectionat-o în Texas, de nevoie! I’m serious. O studiasem în primii doi ani de fac, dar era… facultativa! Iar în Texas si-n alte state „colindate”, am dat peste nenumarati hispanici, unii de 10-15 ani în USA, care nici nu vorbeau, nici nu întelegeau engleza! Exact, logic si de-acord cu tine:”tu ai ales sa vii… deci… acomodeaza-te…”
– – –
Ref. la noroc, cred ca ni-l facem(ori ba!) noi-însine… Yep, conditia ta e „sine qua non”, of course. 🙂
ce de limbi strine stii tu… pai… e cinstit asa???
deci… engleza.. franceza… spaniola… si pe deasupra si romana…
eu zic sa mai lasi si altora sa invete… nu acapara tu chiar totul…
:P)
felicitari… si eu mi-as dori sa stiu franceza… dar… fara sa o si invat…
@Ovi… merci beaucoup! 🙂 am terminat fac. de franceza+engleza, atât franceza cât si spaniola sunt destul de usoare pentru români, cum sunt tot limbi latine… à propos de limbi straine, nu ma „pun” cu un membru al familiei mele care vorbeste si scrie fluently chineza si japoneza, basca franceza si engleza… 🙂
– – –
daca ai locui prin zona mea, ti-as da „meditatii” la franceza, gratuit, of course… 🙂
Adică… dacă tu ai locui in zona mea… As primi lectii de limbi străine…
Membrul… merita felicitări si aprecieri…
frumoasa poveste, ovi!…cineva acolo sus te iubeste!!!!:)))
da…
cineva acolo sus… NE iubeste… foarte frumos ai spus tu…
La mine este bună dimineața!
Fără să știi, mi-ai făcut un dar- ce ai scris este atât de „din inimă„, este un elogiu adus cumsecădeniei, – piatră rară.!
Să ai Sărbători fericite!
Gina… Bine ai venit pe aici…
Mă bucur sa știu ca… postul meu a făcut un pic de bine…
Sărbători fericite îți doresc… in care sa te apropii mai mult de cel sărbătorit
Mi s-au „zburlit” firele de par pe mana! Foarte frumoasa poveste si intr-adevar emotionanta Mereu am spus ca nimic nu e intamplator ca se intampla ceea ce trebuie sase intample
Intr-adevar ce sanse erau ca intr-un stat american , intr-o zona in care treceau rar taxiuri sa apara un sofer…roman chiar cand tu aveai mare nevoie
Inconstient ai cerut universului sa te ajute si El te-a ajutat
Sau poate ca am primit ajutor fără sa cer… Abia apoi am mulțumit doar, pentru ce am primit… nici eu nu știu cae a fost intr-adevăr ordinea…
Cert îmi este faptul ca… nu am fost singur…
Ce Dumnezeu bun!
Frumos spus… foarte bun e Dumnezeu
nu mai stii de unde sa-l iei,pentru ca e poate un inger, care venit cand ai avut tu nevoie si a plecat la fel de neasteptat.Ingerii n-au numere de telefon, cu ei vorbesti in gând.
Ce fain ai spus… Ingerii nu au nr de telefon… cu ei vorbești in gând…
Mare dreptate ai…