asa se construieste la new york…

vedere de ensamblu…

un mic spatiu langa o casa… un om cu bani care doreste sa inalte o cladire…  la inceput… cateva betoane… cateva metale… si niste oameni cu inima tare…

incepe catararea pe metale… ca niste pisici… fara echipament deosebit… doar cu centuri de siguranta… care in timpul ascensiunii nu se pot folosi…  cu un curaj nebun… apreciez, eu… oamenii lucreaza…

ce am face noi… cei obisnuiti, sau fricosi ca si mine… fara acesti curajosi??? cum am construi  la inaltime??? nu stiu…

ma intreb insa… ce ii motiveaza pe temerari… salariul… placerea de a lucra cu risc… sau  nu au gasit sansa in alta parte???

nu stiu…

stiu insa ca… nu m-as catara cum fac ei, pentru nimic in lume…

 

 

am avut ocazie sa privesc mersul lucrarilor pentru cateva luni…

am admirat felul de a fi al acestor muncitori… poate ar fi trebuit sa ii numesc mai bine, cascadori… oameni care isi pastreaza echilibrul in mod atat de natural… care desi par micuti si pierduti intre acele metale inalte… le stapanesc cu desavarsirea meseriasului incercat…

cinste lor…

Reclame

Despre ovi

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...
Acest articol a fost publicat în New York. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la asa se construieste la new york…

  1. eumiealmeu zice:

    am un coleg care face mereu asta, dar nu pentru construcţii, ci pentru a ancora antene pentru emisie. fără coardă, fără antrenament în prealabil sau instruire. dacă aş fi soţia lui, nu i-aş da voie. nu ştiu dacă alpiniştii – muncitorii la înălţime – au instructajul făcut, dar curaj nebunesc oricum cred că au. nu suntem toţi la fel şi da, dacă unii dintre noi n-ar risca nici nu am evolua… 🙂

  2. ovi zice:

    eumiealmeu…
    bine ai venit pe aici…
    colegul tau este curajos in orce domeniu?? sau doar la locul de munca??
    si eu risc… si cred ca in fel proriu, fiecare ne asumam risc… dar… ca acestia… nici nu ma gandesc sa incerc…

  3. pardaillan zice:

    unii platesc pentru a avea parte de asemenea senzatii, altii sunt platiti. eu as incerca daca ar fi gratis:)

    • ovi zice:

      insemna ca… tu esti printre cei curajosi… bravo tie…
      incerca la o comanie de constructii… poate iti fac bucuria sa te lase acolo sus… eu nici nu ma gandesc la asa ceva…

  4. Lorena zice:

    Noroc ca nu se construieste si la noi in acelsi mod…cred ca ma tineam departe de tot ce se numeste santier…sunt cam fricoasa…
    Iar in ceea ce priveste comentariul lui ”pardaillan”…of, doamne…as plati sa nu traiesc astfel de senzatii…

    • ovi zice:

      ne luam de mana… nici eu nu-s prea curajos…
      dar… tu urici acolo sus… abia dupa ce se instaleaza liftul… si cand totul este protejat…
      nu am lucrat niciodata la un santier asa de maret… si nici nu-mi doresc…

  5. Samsara zice:

    Eu cred ca ei imbina utilul cu placutul… nimeni nu-i forteaza.
    Si mie imi plac inaltimile, mereu ma catar pe stanci … uneori nu ma gandesc la pericole… si inca ceva nu-mi plac cladirile din metal si sticala…

    • ovi zice:

      pe stanci si eu mai ma catar… mai ales, daca nu sunt prea inalte…. dar… ca sa ma catar pe un stalp de meteal inalt de vreo 40 de metri… fara nici un fel de accesoriu… mi se pare o arta… si o imposibilitate pentru mine…
      stii… privindu-i am observat ca… o colana din aia imensa din profil I , au pus-o in alt loc decat trebuia… si… vedeam o mare problema… cum o sa o prinda iarasi in carligul macaralei, ca sa o mute la locul destinat… cand un tip… pur si simplu fara nici un ajutor… a prins metalul cu mana si parca mergea pe el… evindet urcand pe verticala… parca ar fi inaintat pe bulevard… a ajuns sus… a prins carligul macaralei… si a coborat la fel de natural ca si cum urcase… era asta ceva f comun pentru ei… si oricare din ei ar fi facut asta fara nici o problema…
      mie imi plac acele cladiri de metal si sticla… au o alura atat de moderna… si in stlcla lor se ogindeste totul… de la strada pana la nori… asta ma incanta cel mai cel…

  6. Nice zice:

    Ce coincidenta, tocmai am scris despre lucrurile pe care nu le-as face pentru nimic in lume, nici macar pentru 1 milion de euro, cel de care vorbesti tu in articol, se inscrie printre ele. Cu trecerea timpului se accentueaza si instinctul de conservare, eu una nu am simtit niciodata dorinta de senzatii tari.

  7. Hapi2233 zice:

    Exista lucruri pe care nu le-ati face pentru un milion de euro? :))))))
    Ovi, am vazut stilul asta de lucru in cu totul alta ipostaza in LIban…..si in Egipt. Muncitori catarati pe schele imense de otel…..ghici cum. Fara coarda!
    Acesti muncitori de care vorbesti tu, isi risca viata in masura in care o face ….un alpinist profesionist sau un cascador bine antrenat. De fapt sunt putine sanse sa se intample ceva, probabil statistic vorbind e mai periculos sa mergi pe autostrada cu masina,
    Ei au parte de un instructaj de protectia muncii foarte bun si stiu exect cum sa se asigure.
    Mi-.au tremurat chilotii cand i-.am vazut pe amaratii aia in middle east fara corzi, fara cascheta , la zeci de metrii

    • ovi zice:

      ce suflet mare ai… asa e… deci eu sunt mai curajos decat ei…pentru ca sofez pe autostrada… ce bine ma simt… mercic…
      nu am fost in egipt.. nici in liban… iar pe cei de aici… cel mai mult i-am privit de sus… ca eu, eram mai catarat, decat ei… pe terasa cladii vecine… dar total in siguranta… nu ca ei…

      • Da, da, chiar cred ca esti curajos pentru ca sofezi pe autostrada …..si pentru ca ai spovedi doua pacatoase :)))))

        • ovi zice:

          ce bine ma simt… cand mi se recunoste si apreciaza curajul… acum, mai ca as sofa si pe stradute laturalnice…
          de spovedit… nu e mare lucru… o fac cu placere… dar sa stii ca… eu nu iert pacatele…
          in opinia mea… doar dumnezeu iarta in cer, pacatele omului… si… pe pamant, doar omul impotriva caruia s-a pacatuit… vezi… eu de ai nu ma spovedesc… (dar… ce am scris acum… nu este tot ca o spovedanie???)

        • Nefersetty zice:

          Mersul pe autobanda e ca sexul prima data. Dupa ce l-ai facut o data cu succes nu-ti mai e frica. Ei, asa si cu autobanda 😆

  8. deea zice:

    mie mi se par f curajosi si chiar sexy:D…cinste lor:))

    • ovi zice:

      vezi… iarasi suntem de acord… cel putin pe jumatate…. si eu ii consider curajosi… chiar foarte… cat despre… sexi… hmm nu stiu ce sa zic… tu stii mai bine… asa ca te las pe tine la capitolul asta…

  9. Elisa zice:

    De reușesc să facă așa ceva ,sigur au si pregătire și puțină dotare nativă. Ce te faci dacă ai rău de înățime? Și o fac pentru că trebuie, asta și-au ales sau i-a împins viața să facă. În orice caz sunt de admirat. Pentru că nu e la îndemana oricui.

    • ovi zice:

      nu as dori sa fiu acolo… asta e clar… si nici nu-mi doresc sa fac pregatire in domeniu… poate ca nu am dotarea necesara…
      ii respect pentru ceia ce fac… ba… chiar le admir eroismul… si asta imi este deajuns…

  10. Probabil secretul constă în a-ţi bloca imaginaţia, odată căţărat acolo la cucurigu….am trăit treaba asta pe pielea mea, la munte. Curajoasa de mine a urcat ce a urcat, apoi am privit în jos şi….imaginaţia-mi bogată a luat-o razna! ….îmi închipuiam cum ar putea să-mi alunece bocancul pe o piatră şi să cad de sus pe stâncile ascuite de la baza muntelui, sau cum, ajunsă sus, m-aş putea dezechilibra, s-au s-ar putea desprinde un bolovan de undeva din vârf şi să mă ia cu el la vale 😀 Noroc că am depăşit demult aceste reacii de alpinist-începător
    Ideea e că propria minte ne poate fi un duşman foarte periculos! Sau o putem antrena să ne devină aliat în asemenea cazuri. Eu cred că cei care lucrează la înălţime pur şi simplu îşi controlează foarte bine aceste temeri şi mintea, în general… nu privesc niciodată în jos , imaginându-şi tot felul de grozăvii ci dimpotrivă…se autosugestionează că totul acolo sus e la fel de natural, ca şi cum ar avea pământ sub picioare, şi….treaba merge!

    • ovi zice:

      tu explici de parca ai fi medic… sau poate chiar esti???
      tu… ai escalaat mumtele asa… ca alpinisti??? cu franghii si pitoane???
      eu… am urcat la babele cu masina… era ceata… si mai sa incerc sa ma catar cu masina pe ele… mi se pare mult mai comod decat cu franghiile…

      nu stiu ce se petrece in mintea lor… nu prea stiu nici in a mea ce se petrecere… dar stiu ca… nu m-as catara acolo… de fapt… cred ca nici conditia fizica nu mi-ar permite, chiar daca as dori sa fac asta…
      ei, muncitorii astia… privesc si spre jos… pentru ca… trebuie sa controleze cumva metalele alea ca sa cada pe niste piloane si sa poata fi stranse cu piulita… ( treaba complicata… ce mai…)
      am mai vazut si niste poze… de cum s-a cosntruit caldirea imperiului… si aratau muncitorii lund masa pe cate o grinda din aia… asa… aiurea in vazduh… de parca ar fi fost la restaurant…

      • Ovi, într-un fel ajut…deşi nu am făcut medicina(ai un simţ bun al observaţiei :))
        la munte nu fac alpinism cu frânghii şi tot tacâmul, doar drumeţii montane, inclusiv pe pante mai abrupte, acolo unde mă pot agăţa de colţurile de stâncă, copacii sau arbuştii care cresc până sus…uneori e destul e riscant, având în vedere că nu suntem asiguraţi cu nimic (întotdeauna merg în grup). Senzaţia pe care am descris-o la început, de exemplu, am trăit-o în masivul Rarău, când urcam pe Pietrele Doamnei….acolo, în vârful vârfului m-a copleşit senzaţia aceea de teamă…şi un pic la întoarcere, că dacă ai prins o ploaie cu tunete şi fulgere pe un vârf din ăsta, care mai face şi totul să fie alunecos…îţi cam piere piuitul! 🙂
        Da, sunt de acord că trebuie să fie curajoşi muncitorii aceia, dar nu uita definiţia curajului: este stâpănirea fricii, nu absenţa ei! 😉

  11. vio zice:

    iti trebuie mult curaj…sa poti lucra la aceasta inaltime…..numai privind imaginile….am simtit ca-mi pierd…echilibru…..

    • ovi zice:

      vio… eu de aia si lucrez pe pamant… la mine doar capul e in nori… picioarele, raman mereu pe pamant… de aia nici nu imi pierd echilibrul… pentru ca norii, ma tin in pozitie atarnanda…

  12. Diana zice:

    Og wow. Ma ia cu ameteala numa’ daca ma uit la poze:))

    • ovi zice:

      Diana… eu priveam mai mult de sus in jos, la ce se petrecea acolo… cred ca de aia nu ameteam… dar nici curaj nu avem… nici cel putin sa imi imaginez, ca as fi facut ce fac ei, acolo….

  13. vio zice:

    asa sa ramai……

  14. Pingback: asa-se-construieste-la-new-york – II « Oovi's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s