Noiembrie,  a scuturat copacii de podoaba lor

Si aleile din parc le-a colorat

Cu frunze galbene si rosii, aramii,

Sau alte mii culori ce nu le stii.

Apoi, a sters si notele din portative

Pe care pasarile le-au cantat in cor.

Si pasarile acum s-au suparat…

De fapt, sinceri sa fim, aveau motive.

Si cantul lor s-a transformat

Parca-ntr-un tipat ascutit

Apoi, infricosate, trist au amutit.

In dimineatza urmatoare, pe campii,

Pe frunzele ce mai erau prin vii,

Noiembrie, o bruma grea a presarat

In straturi albe, asa, ca o pomada

Ce ne-aminteste de zapada…

De parca ar fi fost un cofetar distrat,

Ce cu indemanarea-i de maestru,

Pe marea prajitura, cat globul terestru,

Prin zona noastra a pudrat

Cu zahar tos, apoi zambind sa-ndepartat,

Convins ca sotia ce ne-a facut,

Nu va avea un gust asa placut.

Dar noi, nepasatori de-aceste toate,

Cu mainile in buzunare, pan’ la coate

Cu haine groase, cu jaghete

Si incaltati de-acum cu ghete,

In loc sa ne gandim la hibernare,

Luam pusca si plecam la vanatoare.

Nu, dragostea nu o voi imparti cu tine,

Ci, intreaga tie ti-o voi darui.

Tu, te vei mira, nu vei sti

Si nu vei intelege ca pentru mine

Nu mai vreau sa pastrez nimic.

Surprinsa, ma vei privi si vei zambi,

Asa cum numai tu stii sa zambesti,

Atunci cand vrei sa daruiesti,

O frantura din marele infinit,

Printr-un cuvant nerostit…

Draga mea, oare ai inteles un pic

Din dragostea  mea daruita?

Sau, cumva, o vei considera risipita…

Se schimba lumea neancetat, orice se schimba, caci trepidanta alergare terestra atinge totul, antrenand o miscare continua, neuniforma si cu cat mai stranie, cu atat mai interesanta si frumoasa. Se amesteca binele cu raul in proportii nedefinite, ciudate iar frumosul se masoara doar prin lipsa uratului, dealtfel prezent din ce in ce mai mult pretutindeni. In tot acest tumult, daca, pe negandinte, asa cum absolut mereu se intampla, dragostea iti bate-n fereastra, deschide-i grabit, pentru ca zeul cel mare te binecuvanta cu privirea lui blanda de bunavointa.

Prima zi intreaga, petrecuta in Bucuresti a fost din plin blagoslovita cu de toate. A ploua in nestire, iar eu in naivitatea mea asteptam efectul curatitor al apei curgande, in timp ce strada, tot mai mult se acoperea cu o mazga derutant de cleioasa, care se lipea obraznic de pantofi si nu de putine ori de pantaloni. Riscul de a fi stropit la orice intersectie de nepasatoarele masini care dispretuiau cu totala inversunare, deopotriva, baltile din care improscau  mizeria si pietonii ciusditi sub umbrelele ude, in zadar atenti la culorile semaforului, prea putin convingatoare pentru a fi respectate.

Zilele urmatoare insa, m-au rasfatat cu atata senin si frumos de toamna, incat am uitat de ploaie si de tot ce a fost urat si m-am plimbat degajat, printre grabitii trecatori, cei mai multi parca apasati de nesiguranta zilelor.

La TV am fost surprins, desi nu ar fi trebuit sa fiu, de nonsalanta si nesimtirea cu care politicienii, loveau unul in celalat, prea atenti si hulpavi la ciolanul pe care si-l doresc atat de mult, in timp ce omul de rand, satul de minciunile lor, surprinde parca linistea de dinaintea furtunii

Prea putin prezent, zambetul, pe strazile Bucurestiului, el lasa loc la prea multa tristete si prea multe frunti incretite a ingrijorare. In piata, cumparatorii doresc preturi mici in timp ce negustorii, cauta cele mai  mari profituri, inclestandu-se reciproc intr-un duel de priviri neputincioase

Despre cladiri vorbind, am remarcat inca de la intrarea in oras,  in drumul de la aeroport, cele doua edificii de sticla de la poarta pavilionului expozitiei, care mi-au oferit un confort vizual incantator,  doar ca mai apoi, in drumurile-mi prin Berceni si Pantelimon sa fiu cuprins de un fior, mut si rece, privind fatadele blocurilor care parca isi plang soarta murata in intemperiile vremurilor. Uneori, balcoanele sunt parca gata sa se prabuseasca in dezastru, tarand o data cu ele rufaria pestrita, umeda, dealtfel pusa la uscat doar ca se imbibe mai bine de praful starnit de masinile in goana lor pe strazile intortocheate si aglomerate ale orasului.

Se circula cu viteza inconstient de nebuna in Romania. Posesorii automobilelor noi si puternice ignora cu desavarsire prezenta langa ei, in rand cu ei, a masinilor mai neputincioase care fac lantul traficului sa nu fie mai puternic decat cea mai slaba za a lui, aflata poate in trabantul al carui esapament, cu greu facea fata fumului negricios si inecacios, sau poate, in dacia 1100, veche, parca uitat de Dumenzeu pe strazile unei capitale a anului 2009.

Fericirea insa, pe care cu toti ne-o dorim asa de intens, nu aparitne exteriorului, nu este oferitea nici de case impunatoare, nici de masini impresionante, ci ea este  regasita in faramiturile de suflet, care se revarsa abundent din interior, inundand totul, uneori chiar printtr-un zambet sau suras dezinteresat. Am recunoscut din plin acesta fericire la parintii mei, in special la mama, incantata sa-si mai revada o data feciorul, plecat candva, demult, peste mari si tari.

Din Romania am adus, peste ocean, amintiri de o rara valoare, pe care le-am asezat atat de stabil in inima, gasindu-le o reflectare suava, poate intr-o carte intre filele careia, o flare sau o frunza, curpinde atat de intact simtamantul prezentei continuie. Am pastrat si voi pastra cu drag si respect, fiecare zambet primit, fiecare atingere, fiecare gest destinat ramanerii in nemuritoarea amintire, caci nimic nu poate fi mai frumos pe acest pamant, decat clipa in care, printr-o forma sau alta, sufletul se revarasa, inecand in tumultu-i orice incercare de cuvant al descrierii.

Reantoarcerea mi-a fost parca prea brusca, ca o trezire la realitate dupa un somn, in care desi treaz, doream sa mai raman, macar un pic. La sosire, New York-ul ma astepta grabit, cu caldura neobisnuita pentru vremea de tomana tarzie, iar apusul de soare parca ma dojenea de atata absenta. Timpul evenimentelor mi s-a reasezat, desi cu totul altfel, total diferit,  pe obisnuita-i carare lasand loc din plin atat amintirilor, cat si visarilor viitoare.

Dragilor mei cititori… comentatori… va las pentru o perioada doar in compania  minunata, a toamnei… peste cateva ore voi zbura spre bucuresti, pentru doua saptamani… timp in care voi lipsi de  aici… dar… la intoarcere, sper sa va regasesc tot asa de frumosi si dornici de dialog,  cum ati fost mereu… Oricum… plimbandu-ma pe bulevard… sau in minunatul herastrau… ma voi gandi  si la voi… asta e sigur…

Ca un pescarus in zbor…

Uneori, asa de usor,

Alteori, cu zbateri de dor,

Mi-e sufletul in asteptare

De liniste, de iubire,

Alteori , napadit de uitare

Monumentat in uimire

Ratacit intr-o amintire..

Vreu doar sa stii,

Ca te astept sa vii,

Sa-mi umpli sufletul pustiu

Cu rasul tau zglobiu….

Da… stiu… stiu…

Este prea mare departarea…

Dar, pescarusului nu-i spune nimic

Cat de departe e zarea…

El, doar bate din aripi un pic,

Apoi pluteste usor,

Ca un nor calator…

Uite-l… deja  a sosit..

Si  nici nu pare, a fi obosit….

Hai, sa-l admiri… vino sa-l vezi,

Poate in zborul lui te increzi

Si pornesti catre mine… sa sti…

Eu, te astept… te astept, ca sa-mi vii…

Nu stiu ce sa trec in listele bilantului acestui blog… poate am adus putin frumos in sufletul cuiva… poate am facut pe altcineva sa-si aminteasca de ceva ce a durut… nu stiu… si nici nu pot intarce timpul inapoi sa rescriu totul…

Stiu insa ca mereu am dorit sa aduc libertate in gandirea inteligenta… in actiunea bine determinata… ca iubesc adevarul… ca nu imi place deloc cearta de cuvinte… desi ador sa imi spun punctul de vedere, fara pretentia ca sa fie impartasit… constient ca de multe ori, contradictiile pot fi baza unor discutii  pe cat de interesante pe atat de benefice… dialoguri pe care  mereu mi le doresc…

Seara asta am recitit unele posturi si comentarii… am realizat o data  in  plus cat de multe greseli gramaticale, de tastat, am pe aici… ufff… iertare… 

De obicei imi place sa privesc, spre inainte.. amintirile ma napadesc oricum fara sa le invit… dar nici despre ce va fi  aici, nu stiu ce sa  spun…

Stiu insa ca imi doresc sa comunic… sa cutreier cu gandul, pamantul si cerul..  tot ce este limitat si infinitul sa-l pun impreuna…  sa adun frumosul din orice si cu  gestul indragostitului de el, sa-l ofer aici, fiecaruia….  nu ezitati sa  va bucurati de el… si daca nu va fi pur, daca veti gasi  zgura si negura, iertare… stiu ca e loc de mai bine… respectos, va invit,  sa facem binele  asta impreuna…

Da, stiu, nu sunt

Decat un muritor,

Ce spune-n vant

Cate-un cuvant…

Apoi porneste calator,

Pasind din dor in dor…

Tu, inger vreu sa fii,

Sau poate ca si esti

Si uneori privesti

Spre muritori

Si-ai vrea sa zbori,

La ei sa te cobori…

Dar cum, nu stii

Si aripile ti se frang

Si ochii-ti plang…

Iar eu, un muritor natang,

Raman cu ingerul in gand

Si ma intreb nedumerit:

„Cum oare, ingerul n-a reusit

Sa faca zborul, zbor sa fie???”

Nu stiu… nici ingerul nu stie…

Rand pe rand,

Fara sa-mi pese ce-mi trece prin gand,

M-am lasat de vant sarutat, sarutand…

Uitand de toate si tot… suspinand,

Ma intorc de unde candva, plecand,

Am ratacit… tot sperand,

Ca norul ce alb, lacrimile-mi vor seca, plound…

Dar n-a fost asa… si astazi, plangand,

Forme iubite in palme strangand,

Capul imi plec pe sanul lor, cautand

In abis sa nu ma cufund,

Realul sa-mi fie etern si profund…

Sa-mi fii si sa-ti fiu alaturi oricand…

Ma trezesc murmurand…

Rand pe rand…

            Spre nord, din  New York  pornid si urmarind cumva de departe coasta Atlanticului, daca nu ai trista ocazie sa expermentezi aglomeratie pe autostrada I95, in aproximativ 3 ore, reusesti sa strabati circca 280 de km, sa traversezi  statul Connecticut, vecinul din nord al  New York-ului si sa patrunzi destul de adanc in cel mai mic stat american,  numit Rhode Island, (mai putin de un milion de locuitori) unde vei descoperi Newport, un minunat orasel istoric, cu iz de statiune turistica.

            Newport, se remarca si prin cateva case cu alura de palat immperial, devenite celebre datorita proprietarilor care le-au detinut de-a lungul timpului, prin marimea si stilul arhitectonic, prin faima celor care le-au decorat cat si prin locatia lor la mal de ocean.

            Am vizitat cateva din ele, cea care m-a impresionat in mod cu totul deosebit a fost casa numita…  „de marmura”,  care este imbracata total… adica…  pardosela, pereti, tavane, moldinguri la usi si ferestre, scari… totul din marmura diferit colorata  si prelucrata rafinat, in modul cel mai artistitc posibil.

            Aici. oceanul, intlaneste uscatul nu ca de obicei pe o plaja nisipoasa, ci pe teren stancos, serpuind abrupt, de-a lungul caruia, casele, unele adevarate castele, troneaza cu trufie, mandre ca nu pot fi atinse de valuri.

            Intre proprietatzi si apa, este o cararuie care urmareste malul si valual, pe alocuri asfaltata, alteori pietruita sau formata doar din pietre de dimensiuni uriase asezata cu o latura neteda in sus, pe care potzi sa calci in conditii de sigurantza indoielnica,  dar de unde potzi admira pe de o parte maretia apei in continua ei zbatere ce te imbie la nostalgie si romantism, vis-a-vi de faimoasele, frumoasele proprietatzi care te imbie la  visare.

            Dar… referitor la aceasta…. cuvintel par neputinciase in incercarea lor de a  descrie…  mai  bine… privim cateva imagini…

           Intr-o noapte… o iguana… a trecut pe langa mine atingandu-ma… usor… ca o adiere vesela de padure…

           Suprins… m-am emotzionat asa de tare… ca nici acum nu stiu daca nu cumva… ce m-a atins era nu iguana… ci noaptea ei…

           Vai… ce confuz am devenit… sper sa nu raman asa…  dar… hai sa  incercam sa deslusim atingerea….

1.      Când ţi s-a-ntâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău? 

  Mereu… mereu… mereu… invatz…. si iar invatz de la cei de demult trecutzi…  si asta contribuie la ce si cum sunt… Consider ca… cel ce isi uita istoria… nu are nici un viitor… dar   eu nu pentru viitor invatz… ci pentru prezent… pentru mine… acum… oricum… inaintea eroismului am pretzuit puritatea sufletului… poate si de  aceia il admir asa de mult pe  Leonida… generaul de la Termopile…  De la batrani am invatzat ca… viatza este   o lupta… si ma lupt ca trecerea-mi sa fie frumoasa… cu temelie pe Adevar…

2.      Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Caragiale… nu de alta… dar  el  ar bea si pentru mine… ar vorbi  in locul meu… l- as asculta…. si as castiga intelectual in timpul unei cine cu el…  cat intr-un an de colegiu la litere… si inca ceva… lectzia predata de el…  sunt convins ca ar fi superagreabila…  presarata cu tot felul de snoave… voie buna… si calitate…

3.      Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?

 Evident… mama…  ea a reust sa imi formeze  caracterul… si imi place cum l-a foramt… Se zice ca… in spatele oricarui om de scuces… se  afla o femeie…  Nu stiu cat succes am  eu… dar stiu ca am o mama caruia ii datorez  tot ce sunt… si pe care o iubesc mult…

4.      Care-i ambiţia ta secretă?

 Cuvantul ambitzei are pentru mine o nuantza de… „sa realizez ce-mi doresc, oricum prin orice mijloc” ori pe mine nuantza asta nu  ma prinde absolut de loc… de aia  pot sa spun ca… nu am ambitzii… doar dorintzi… si da… unele sunt secrete… tocmai de aia nu le destainui…

5.      Preţul gloriei?

Nu sunt un glorios… deci nu am platit  pretzul.. nu-l stiu… Nici nu imi doresc glorie… pentru ca mereu gloria te departeaza de ce este cu adevarat valoros… te face sa uitzi de tine insutzi.. sa traiesti doar pentru ea….  ori eu apreciez tocmai trairea-mi pentru mine… (a nu se intzelge… egosit)… pentru ce imi este  drag… pentru ca dragul, sa fie  fericit tocmai prin mine…  Las altora gloria… sa  fie toata a  lor… eu pastrez murmurul frunzelor artarului din parc… jocul norilor pe cerul de deaspra mea si a altora… gandul sinplu… curat… care sa ma inaltze pana la cer… si sa ma uite acolo…

6.      Greci sau Romani?

Nu stiu… nici nu imi doresc sa stiu… poate amandoi… impreuna cu multzi altzii…  poate niciunul… doar eu… asa cum m-a facut Dumezeu… indiferent de  inaintasii mei…  Se zice… ca…” nu conteaza de unde ai plecat… ci… unde vei ajunge…” cred asta… si mereu adaug…  si cum ajungi conteaza… Istoric am apreciat  la greci  viteza… intzeleciunea… la romanai tenacitatea… perseverentza… persitentza…  acum… la  greci apreciez salata… al romani ardeiul copt, care acompaniaza friptura…  la greci gasesc ospitalitate… la romani arta…  cu grecii pot sta la dialog frumos…  romanii  vorbesc mereu prea mult… nu insemna ca nu  fac asta frumos…  Deci... roman?  Grec??? Eu… si este de-ajuns pentru mine…

  Ah... ai trecut pe aici… ai citit… sa stii ca te-am atins… daca tzi-a facut placere atingerea… preia te rog leapsa…