Dragilor mei cititori… comentatori… va las pentru o perioada doar in compania  minunata, a toamnei… peste cateva ore voi zbura spre bucuresti, pentru doua saptamani… timp in care voi lipsi de  aici… dar… la intoarcere, sper sa va regasesc tot asa de frumosi si dornici de dialog,  cum ati fost mereu… Oricum… plimbandu-ma pe bulevard… sau in minunatul herastrau… ma voi gandi  si la voi… asta e sigur…

Ca un pescarus in zbor…

Uneori, asa de usor,

Alteori, cu zbateri de dor,

Mi-e sufletul in asteptare

De liniste, de iubire,

Alteori , napadit de uitare

Monumentat in uimire

Ratacit intr-o amintire..

Vreu doar sa stii,

Ca te astept sa vii,

Sa-mi umpli sufletul pustiu

Cu rasul tau zglobiu….

Da… stiu… stiu…

Este prea mare departarea…

Dar, pescarusului nu-i spune nimic

Cat de departe e zarea…

El, doar bate din aripi un pic,

Apoi pluteste usor,

Ca un nor calator…

Uite-l… deja  a sosit..

Si  nici nu pare, a fi obosit….

Hai, sa-l admiri… vino sa-l vezi,

Poate in zborul lui te increzi

Si pornesti catre mine… sa sti…

Eu, te astept… te astept, ca sa-mi vii…

Nu stiu ce sa trec in listele bilantului acestui blog… poate am adus putin frumos in sufletul cuiva… poate am facut pe altcineva sa-si aminteasca de ceva ce a durut… nu stiu… si nici nu pot intarce timpul inapoi sa rescriu totul…

Stiu insa ca mereu am dorit sa aduc libertate in gandirea inteligenta… in actiunea bine determinata… ca iubesc adevarul… ca nu imi place deloc cearta de cuvinte… desi ador sa imi spun punctul de vedere, fara pretentia ca sa fie impartasit… constient ca de multe ori, contradictiile pot fi baza unor discutii  pe cat de interesante pe atat de benefice… dialoguri pe care  mereu mi le doresc…

Seara asta am recitit unele posturi si comentarii… am realizat o data  in  plus cat de multe greseli gramaticale, de tastat, am pe aici… ufff… iertare… 

De obicei imi place sa privesc, spre inainte.. amintirile ma napadesc oricum fara sa le invit… dar nici despre ce va fi  aici, nu stiu ce sa  spun…

Stiu insa ca imi doresc sa comunic… sa cutreier cu gandul, pamantul si cerul..  tot ce este limitat si infinitul sa-l pun impreuna…  sa adun frumosul din orice si cu  gestul indragostitului de el, sa-l ofer aici, fiecaruia….  nu ezitati sa  va bucurati de el… si daca nu va fi pur, daca veti gasi  zgura si negura, iertare… stiu ca e loc de mai bine… respectos, va invit,  sa facem binele  asta impreuna…

Da, stiu, nu sunt

Decat un muritor,

Ce spune-n vant

Cate-un cuvant…

Apoi porneste calator,

Pasind din dor in dor…

Tu, inger vreu sa fii,

Sau poate ca si esti

Si uneori privesti

Spre muritori

Si-ai vrea sa zbori,

La ei sa te cobori…

Dar cum, nu stii

Si aripile ti se frang

Si ochii-ti plang…

Iar eu, un muritor natang,

Raman cu ingerul in gand

Si ma intreb nedumerit:

„Cum oare, ingerul n-a reusit

Sa faca zborul, zbor sa fie???”

Nu stiu… nici ingerul nu stie…

Rand pe rand,

Fara sa-mi pese ce-mi trece prin gand,

M-am lasat de vant sarutat, sarutand…

Uitand de toate si tot… suspinand,

Ma intorc de unde candva, plecand,

Am ratacit… tot sperand,

Ca norul ce alb, lacrimile-mi vor seca, plound…

Dar n-a fost asa… si astazi, plangand,

Forme iubite in palme strangand,

Capul imi plec pe sanul lor, cautand

In abis sa nu ma cufund,

Realul sa-mi fie etern si profund…

Sa-mi fii si sa-ti fiu alaturi oricand…

Ma trezesc murmurand…

Rand pe rand…

            Spre nord, din  New York  pornid si urmarind cumva de departe coasta Atlanticului, daca nu ai trista ocazie sa expermentezi aglomeratie pe autostrada I95, in aproximativ 3 ore, reusesti sa strabati circca 280 de km, sa traversezi  statul Connecticut, vecinul din nord al  New York-ului si sa patrunzi destul de adanc in cel mai mic stat american,  numit Rhode Island, (mai putin de un milion de locuitori) unde vei descoperi Newport, un minunat orasel istoric, cu iz de statiune turistica.

            Newport, se remarca si prin cateva case cu alura de palat immperial, devenite celebre datorita proprietarilor care le-au detinut de-a lungul timpului, prin marimea si stilul arhitectonic, prin faima celor care le-au decorat cat si prin locatia lor la mal de ocean.

            Am vizitat cateva din ele, cea care m-a impresionat in mod cu totul deosebit a fost casa numita…  „de marmura”,  care este imbracata total… adica…  pardosela, pereti, tavane, moldinguri la usi si ferestre, scari… totul din marmura diferit colorata  si prelucrata rafinat, in modul cel mai artistitc posibil.

            Aici. oceanul, intlaneste uscatul nu ca de obicei pe o plaja nisipoasa, ci pe teren stancos, serpuind abrupt, de-a lungul caruia, casele, unele adevarate castele, troneaza cu trufie, mandre ca nu pot fi atinse de valuri.

            Intre proprietatzi si apa, este o cararuie care urmareste malul si valual, pe alocuri asfaltata, alteori pietruita sau formata doar din pietre de dimensiuni uriase asezata cu o latura neteda in sus, pe care potzi sa calci in conditii de sigurantza indoielnica,  dar de unde potzi admira pe de o parte maretia apei in continua ei zbatere ce te imbie la nostalgie si romantism, vis-a-vi de faimoasele, frumoasele proprietatzi care te imbie la  visare.

            Dar… referitor la aceasta…. cuvintel par neputinciase in incercarea lor de a  descrie…  mai  bine… privim cateva imagini…

           Intr-o noapte… o iguana… a trecut pe langa mine atingandu-ma… usor… ca o adiere vesela de padure…

           Suprins… m-am emotzionat asa de tare… ca nici acum nu stiu daca nu cumva… ce m-a atins era nu iguana… ci noaptea ei…

           Vai… ce confuz am devenit… sper sa nu raman asa…  dar… hai sa  incercam sa deslusim atingerea….

1.      Când ţi s-a-ntâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău? 

  Mereu… mereu… mereu… invatz…. si iar invatz de la cei de demult trecutzi…  si asta contribuie la ce si cum sunt… Consider ca… cel ce isi uita istoria… nu are nici un viitor… dar   eu nu pentru viitor invatz… ci pentru prezent… pentru mine… acum… oricum… inaintea eroismului am pretzuit puritatea sufletului… poate si de  aceia il admir asa de mult pe  Leonida… generaul de la Termopile…  De la batrani am invatzat ca… viatza este   o lupta… si ma lupt ca trecerea-mi sa fie frumoasa… cu temelie pe Adevar…

2.      Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Caragiale… nu de alta… dar  el  ar bea si pentru mine… ar vorbi  in locul meu… l- as asculta…. si as castiga intelectual in timpul unei cine cu el…  cat intr-un an de colegiu la litere… si inca ceva… lectzia predata de el…  sunt convins ca ar fi superagreabila…  presarata cu tot felul de snoave… voie buna… si calitate…

3.      Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?

 Evident… mama…  ea a reust sa imi formeze  caracterul… si imi place cum l-a foramt… Se zice ca… in spatele oricarui om de scuces… se  afla o femeie…  Nu stiu cat succes am  eu… dar stiu ca am o mama caruia ii datorez  tot ce sunt… si pe care o iubesc mult…

4.      Care-i ambiţia ta secretă?

 Cuvantul ambitzei are pentru mine o nuantza de… „sa realizez ce-mi doresc, oricum prin orice mijloc” ori pe mine nuantza asta nu  ma prinde absolut de loc… de aia  pot sa spun ca… nu am ambitzii… doar dorintzi… si da… unele sunt secrete… tocmai de aia nu le destainui…

5.      Preţul gloriei?

Nu sunt un glorios… deci nu am platit  pretzul.. nu-l stiu… Nici nu imi doresc glorie… pentru ca mereu gloria te departeaza de ce este cu adevarat valoros… te face sa uitzi de tine insutzi.. sa traiesti doar pentru ea….  ori eu apreciez tocmai trairea-mi pentru mine… (a nu se intzelge… egosit)… pentru ce imi este  drag… pentru ca dragul, sa fie  fericit tocmai prin mine…  Las altora gloria… sa  fie toata a  lor… eu pastrez murmurul frunzelor artarului din parc… jocul norilor pe cerul de deaspra mea si a altora… gandul sinplu… curat… care sa ma inaltze pana la cer… si sa ma uite acolo…

6.      Greci sau Romani?

Nu stiu… nici nu imi doresc sa stiu… poate amandoi… impreuna cu multzi altzii…  poate niciunul… doar eu… asa cum m-a facut Dumezeu… indiferent de  inaintasii mei…  Se zice… ca…” nu conteaza de unde ai plecat… ci… unde vei ajunge…” cred asta… si mereu adaug…  si cum ajungi conteaza… Istoric am apreciat  la greci  viteza… intzeleciunea… la romanai tenacitatea… perseverentza… persitentza…  acum… la  greci apreciez salata… al romani ardeiul copt, care acompaniaza friptura…  la greci gasesc ospitalitate… la romani arta…  cu grecii pot sta la dialog frumos…  romanii  vorbesc mereu prea mult… nu insemna ca nu  fac asta frumos…  Deci... roman?  Grec??? Eu… si este de-ajuns pentru mine…

  Ah... ai trecut pe aici… ai citit… sa stii ca te-am atins… daca tzi-a facut placere atingerea… preia te rog leapsa…

Mereu imi este frumos in toamna…
Pentru ca, o aseman cu o domana
Iubitoare, darnica… si frumoasa…
Poate tocmai de aceia toamna
Este manoasa…
Mereu imi este dor, de acasa…
Dar lasa…
Desi, ea este asa departe…
Este si cu mine aici… nimic nu ne desparte…
Toamna… casa… acasa… o amintire…
Ce m-as face oare fara voi??… fara iubire????

Din New York, spre sud, imediat ce traversezi Manhattanul, statul New Jersey te intampina cu multiplele lui autostrazi, foarte bine intretinute, cu sosele secundare care te poarta printre ferme bogate cu piete ce te imbie sa cumperi rosii proaspat culese, si tot ce tine de domeniul gradinaritului. (porumbul fiert cumparat din aceste locuri  are un gust sigur neantalnit pe alte meleaguri)

Continuand sofatul, urmarind oarecum de departe tarmul ocenului, poti ajunge intr-un oras care, fara cazinouri ar fi  fost uitat pe harta si pierdut in culoarea intunecata a localnicilor… acesta este Atlantic City…

Nu sun adeptul jocurilor de noroc, convins fiind ca toate masinariile de acolo sunt  facute sa aduca profit, sa iti ia  banii… si  doar sporadic sa dea unora, doar ca sa faca valva in jurul lor… deci… nu  am mers la Atlantic City sa joc… ci sa ies din ambiantza New York-eza, sa ma detasez de orice gand al responsabilitatii serviciului si sa descopar linistea unui alt tip de aglomeratzie…

Cazat la un hotel situat chiar pe plaja, de pe balconul camerei de la atajul 17 aveam senzatia ca sunt nu langa valuri ci  chiar deasuprea lor, parca stapanindu-le… desi… valurile nu pot fi stapanite de nici un muritor… Linistea sufleteasca pe care o confera muzica zdrobirii energiei apei lovindu-se de  tarm, o intelege doar iubitorul apei de mare…

Faleza lunga si larga… nu am strabatut-o de la un cap la celalat, este intesata cu lume, printre care impingatorii de  carute te imbie sa te poarte, contra cost, de la un cazinou la altul, sau de la un magazin la celalat,

Hotelurile, care mai de care, doreste sa se impuna prin inaltime, culoare, podoabe, aranjamente de lumnii, ele strajuiesc plaja ca niste santinele, lasate in post fara un alt rost decat a atrage  privirile si clientzii doritori de noroc…

Resataurantele mereu pline asigura ambiantza de belsug, chair si dupa ce buzunarele s-au golit pe  la zaruri sau carti…

Forfota… voia buna a omului… face sa uiti ca esti langa ocean… doar  pescarusii cu tipatul lor  ascutit iti aminteste sa intorci privirea spre partea celalata, acolo unde este natura… nisip… soare… val si mal unindu-se in batalia pentru suprematie…

Dar… minivacanta a trecut… iarasi la servici… cufundat in cotidian… asteptand de fapt vacanta mare… imi socotesc timpul intre orele de servici… plimabri in parc… citit… iubit… toatela un loc insemnad  viata mea… asa cum este ea…

Sunt clipe cand…

In gand…

Le-avem pe toate sfinte

Si nu ne doare nici o amintire,

Cand licarul sperantei din privire

Se daruieste lumii, prin cuvinte.

Sunt clipe ce ne trec pe dinainte…

Cand inima vibreaza mai aprins,

Iar noi ne regasim si mai fierbinte

In dorul focului ramas nestins.

As vrea mereu sa savuram

Clipa de freamat incordata

Sa ne dorim sa o pastram,

S-o punem in album de amintire

Si-n timp ce viatza, dintr-o data,,

Ne-nvata ca… din tot ce-a fost,

Nimic nu a avut si n-are rost,

Atunci cand nu este iubire.

Iubirea face dintr-o clipa,

O fericita vesnicie,

De dragoste facand risipa,

Eternul se transforma-n clipa…

Asa doresc mereu sa-ti fie…

Iar din iubire-ati… da-mi si mie.