Am pornit de acasa asa… sa revad niste locuri pe unde nu am fost demult… sa colind aiurea, putzin prin magazine poate vad ceva ce imi place si ma inoaiesc…  asa ca  am manevrat volanul masinii sa ma poarte spre Long Island. Am eu  o slabiciune pentru zona asta…  poate pentru ca am  lucrat acolo mai multi ani… sau pentru locuitorii mai  civilizatzi decat prin alte zone… sau poate ca acolo simt valurile ocenului mai aproape… nu stiu exact de ce…         Am sofat cale de douazeci de minute… drum foarte frumos, neaglomerat ca alta data… si am intrat  la Nordstrom… un magazin cu renume frumos, cu produse de calitate…  de unde nu o data am plecat cu portofelul mai usor… (de fapt… asa s-a intamplat si acum). Astzi insa,  frumusetea a venit de afara… in timp ce studinam noutatile prin rafuturi, a inceput asa un viscol de parca era sfarsitul lumii…  si cei ce  se ocupau de clienti prin magazine in loc sa isi vada de treaba lor priveau pe fereastra cu  un simtamant nedefint… parca se temeau, sau poate, doar plateau respect naturii care se dezlantia… oricum eram singurul care se bucura in tot magazinul…         Bucuria nu-mi era oferita de cei uimiti dinlauntru… nicidecum… ci doar de  ce era afara… un vant care facea ca fulgii de nea sa para nascuti pe pamant, purtati pana la cer doar ca sa se intoarca spre pamant cu  viteze colosale… lovind naprasnic in obrazul celor ce nu reusisera sa intre in magazin… masinile din parcare abia se mai zareau prin viscol…  totul era alb in miscare… o miscare agitata de parca prevestea lacrimi…      A fost asa vreme de zece minute cred… apoi totul s-a linistit, ramanand  doar gerul care pusese stapanire peste tot…       Zece minute… timp ce poate schimba viatza oricarui om… asa cum a pornit si a oprit stihiile naturii amortite…        Chiar in mai putin de atat… poti hotari de iubesti sau  sa urasti… sa ramai sau sa pleci…  sa vii sau sa primesti pe cinva drag…       Zece minute de viscol mi-au sadit in gand trecerea timpului… ireversibilitatea lui… ocazia de a hotari… si totul trece asa de… pe nesimtite…          Mi-ar place sa fiu pregatit… sa ma pregatesc in viata si pentru viata…  in asa  fel incat  la clipa cand incepe viscolul sa nu-mi trebuieasca zece minute sa ma gandesc ce sa fac (viscolul ar fi si trecut)… ci  instantaneu sa fac ce  am fost pregatit sa  fac… si asta sa fie, ce este cel mai bine…           Iar cand vijelia a trecut, nu-mi trebuie sa ma gandesc daca sa iubesc sau nu… ci iubesc pentru ca nu pot sa fac altfel…  asa sunt format de alte mii si zeci de mii, de zece minute trecute… traite…