De ce oare… frumosul trece asa de repede in viata???
Desi in avion se anunta de zor ca ploua la Bucuresti, dupa un tur pe deasupra Carpatilor coborand pe valea Prahovei, printr-un viraj de 90 de grade am aterizat la Otopeni pe o vreme excelenta si cu un avans de o ora…
Zilele au trecut repede… cu clipe traite intens… cu zambete si voie buna… cu priviri pline de drag si dor formand baza amintirilor pe care ar trebui sa le scriu… sa le descriu pe ore… zile… nu intr-un spatiu restrans in care… acum nu-mi permit decat aterizarea si decolarea… (poate in viitor… daca pagina asta ar fi corecta cu mine si nu s-ar mai bloca as incerca sa cuprind in cuvinte mai mult… mai pe indelete… dar… asta este acum…)
Si a venit duminica… ziua cand orasul se imbraca in alb dorind sa aminteasca despre sarbatorile ce se grabesc sa ne cucereasca… ajung la Otpeni in timp util sa negeciez pentru depasirea de greutate la bagaje… si praca prea grabit… neasteptand caderea fulgilor de nea… am urcat in vazduh sa-i intampin acolo… Parca niciodata nu a fost asa intunecos cerul… eram inca asa de aproape… si totusi nu mai vedeam nimic decat albul de ceatza… care culmea… nu deschidea nimic in sulfetul meu… ci mai degraba transforma in negru chiar si lumina becului care imi doream sa lumineze paginile cartii deschisa inca inainte de decolare… “cinci purcelusi” de Agatha Cristie…
Am regasit New York-ul plin de lumina… cu casele impodobite a sarbatoare… si… da… da…. sigur nu mai era emotia… teama aia din Bucuresti ca… desi am prioritate la coltzul strazii… cei ce ar fi trebuit sa opreasca trec prin fatza mea zambind obraznic…
Am ajuns acasa… cu gandul la urmatoarea traversarea a Atalnticului… mai sunt 7 zile pana atunci…
Filed under: adevaruri de ieri si de maine
bine ai revenit!plin de incarcatura emotionala……..
bine v-am regasit…
oare… unde-i cafeaua aia??? nici ceai nu este…
ufff
nu am stiut ce preferi……ceai verde….negru….sau de plante
Bine ai ajuns inapoi acasa la tine. Te vad nostalgic si cu o gramada de cuvinte ce isi cer dreptul. Inca nespuse.. Asta intrebam si eu: si cafeaua…? Gabitzuuuu… Lianaaaa…Ooviiii…
Hei!!! La buna revedere! Cafeaua fu buna, ceaiul n-as putea sa spun, a ramas jumatate in pahar…
New York-ul era tot acolo unde-l lasasei, “acasa” te-a asteptat cu caldura si nerabdare… si peste toate Craciunul asta ce sta sa vie cu miros de cozonaci aburind si cu lumanarele palpaind colorat in brad…
cristia… orice plan care nu este bine definit… se stinge intr-un esesc… din pacate… eu nu am gustat din cafea… tu nu ai adus ceai… si asa mai departe…
poate… va fi mai bine data viitoare… cine stie…
Liana… da… NY este incantator in perioada asta… si intr-adevar m-a primit cu caldura si buna dispozitie de sarbataore… am facut deja comanda de cozonaci din aia buni… romanesti… lumnitele in bradutzii din fatza casei stralucesc parca a astepare… peste tot se aud colinzi… este verva cadourilor… meselor la restaurant cu colegii de servici… si toate astea… vestesc de fapt trecerea timpului… trecerea noastra…
cat despre giurgiu… am ramas impresionat… mai ales de ceatza groasa in care rataceam orbeste… cautand drumul spre bucuresti…
Nicidecum, Ovi, nicidecum. Orice plan fara contururi precise este doar o promisiune stransa pentru o data viitoare. Prietenia ramane, legatura indisolubila, iar ceaiul ramas in asteptare are timp sa prinda o aroma si mai accentuata. Totul e acolo, oricand.
Sa ai parte de cel mai frumos Craciun. Sensurile sa iti bata la usa asa cum mi-au batut mie. Le-am poftit in casa si acum sunt bine.. Asemeni tie iti urez
Christmas is a special time of year to remember those who are close to our hearts!
May your days be bright, and your heart be light!
May this glorious day of our Savior’s birth
resound with hope and peace on earth!
Merry Christmas!
da Cristia… data viitoare ceaiul va fi rece de atata asteptat… cum zici tu… va fi acolo… oricand… dar… din pacate nesavurat…
craciunul l-am petrecut mai aproape de Dumnezeu… zburam la 10 mii de metrii inaltime… gandul insa era mai mult pe pamant deat in cer… din pacate…
sensul l-am regasit abia astazi.. prima zi de servici… cand am realizat ca iarasi sunt cu picioarele pe pamant… si nu e rau deloc…
gabitzule… ai atins punctul sensibil… cel care da sensul cel mai adevarat craciunului… da… Salvatorul nostru cum zici tu… s-a nascut… si noi ce facem cu El??? acceptam pacea si speranta Lui, sau le vrem pe ale noastre… considerandu-le daca nu mai bune… cel putzin mai personale…???
In ultima vreme ai postat numai versuri…rasfoind acum blogul tau, am descoperit texte lungi si agreabile, asa ca ar trebuie sa revii la astfel de articole, nu ca poeziile nu sint frumoase, insa cind mai iei o pauza de la lirism, revino la…proza:) good night from Brooklyn!!!
mercic ina… esti o dragutza… ba chiar mai mult… si ai rabdare… daca ai rasfoit ce am tastat pe aici…
da… poate iarsai voi scrie… fara poezie… mai ales ca… acum se apropie vacantza…